text Predici scrise

Evlavia folositoare în orice privință (1 Timotei 4:7-11)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Evlavia folositoare în orice privință (1 Timotei 4:7-11)

1 Tim 4:7. Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios. 8. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. 9. Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit! 10. Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi. 11. Porunceşte şi învaţă aceste lucruri.

EVLÁVIE, evlavii, s. f. Sentiment religios manifestat printr-o scrupuloasă îndeplinire a practicilor bisericeşti; cucernicie. ♦ Fig. Comportare respectuoasă şi admirativă faţă de cineva sau de ceva. – Din ngr. evlávia.
Termenul grecesc eusebeia înseamnă respectul datorat oamenilor și zeilor, dar în Scripturi cuvintele din acest grup se refera în exclusivitate la reverența față de Dumnezeu, la relația reală, adevărată, vitală și spirituală cu Dumnezeu.
Cuvântul din greacă thrēskeia (religie) se referă la actele exterioare care se văd sau ceremoniilor religioase, care pot fi îndeplinite ca un exercițiu al trupului, din obișnuință.
Fapte 26:5. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.
Am învățat cu două lecții în urmă că Evlavia = devotat Domnului Dumnezeu. Fără nici o îndoială misterul adevăratei evlavii vine de la Christos Domnul

Introducere
Contextul evlaviei poruncite de Duhul Sfânt prin apostolul Pavel din lecția de astăzi este legat de atenționarea cu privire la vremurile din urmă, basmele lumești, băbești și trăirea ca un exemplu de integritate și credință în mijlocul oamenilor.

PREZENTAREA ŞI INTERPRETARE LECȚIEI
1. Evlavia este cerută în opoziție față de-o trăire lumească după basme lumești și băbești
1 Tim 4:7. Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.
Evlavia în sensul acesta înseamnă o trăire într-o relație cu Dumnezeu printr-o relație prin care m-am dăruit lui Dumnezeu și mă ridic deasupra rătăcirilor din vremurile din urmă, a superstițiilor, basmelor inventate în decursul veacurilor și trăiesc hrănindu-mă cu cuvintele credinței și ale bunei învățături (vezi vers 6), având toată nădejdea în Dumnezeul cel viu (vezi vers 10), folosind darul pe care il am de la Dumnezeu (vezi vers 14), dorind creșterea spirituală (vezi vers 15)
2. Evlavia este mai mult decât o formă sau un formalism religios, este o trăire cu Dumnezeu care-ți dă certitudinea promisiunilor lui Dumnezeu atât în prezent cât și în viitor
1 Tim 4:8. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.
Certitudinea prezentului se vede prin transformarea și slujirea credinciosului sub călăuzirea Duhului, materializată prin a fii o pildă pentru credincioși (vezi vers 12), slujind altora prin îndemn și învățătură (vezi vers 13), cu o evlavie arătată față de cei din casa ta (vezi 1 Tim 5:4), iar certitudinea viitorului prin încrederea în promisiunile lui Dumnezeu.
3. Evlavia este însoțită de-un preț, o luptă, pe care credinciosul trebuie să-l plătească cu promisiunea că Dumnezeu te izbăvește din toate
1 Tim 4:9. Iată un cuvânt adevărat şi cu totul vrednic de primit! 10. Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi. 11. Porunceşte şi învaţă aceste lucruri.
2 Tim 3:10. Tu însă ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, 11. prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate. 12. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.
APLICAREA LECȚIEI
Îndemnul de astăzi să cautăm să fim evlavioși înseamnă să ne dăruim lui Dumnezeu având o relație personală strânsă cu El, o reverență deosebită și acest lucru să fie o certitudine a vieții noastre prin respingerea învățăturilor eretice, a basmelor inventate de lumea aceasta și-o căutare zilnică a hranei prin Cuvând, punându-ne toată nădejdea în Dumnezeu, lăsându-ne călăuziți de Duhul Sfânt, dorin creșterea spirituală, fiind o pildă prin slujirea noastră, plătind prețul prigoanei deoarece suntem martorii Domnului și sub protecția Lui până-n veșnicii.

ÎNTREBĂRI
Ce vrea să spună apostolul Pavel prin evlavia pe care ar trebui s-o avem în viața noastră?
Care-i diferența dintre evlavie și religiozitatea formală a oamenilor?
Care sunt avantajele și prețul evlaviei dacă o trăim în viața noastră și cine ne ajută să avem o astfel de viață?
Cum trăiesc eu această evlavie și cum o identific în viața mea personală?

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Isus, Împăratul meu!
Isus, Împăratul meu! Ioan 18:36-38a „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta“, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile... Citeste mai mult >>
O scrisoare către cei din Babilon: Ieremia 29
O scrisoare către cei din Babilon - scrisoarea prorocului Ieremia trimisă prinșilor de război evrei aflați în Babilon: Ieremia 29. I. Scrisoarea despre care vorbesc, deși veche de mai bine de două mii... Citeste mai mult >>
Nu primi ofertele celui rău!
Nu primi ofertele celui rău! Matei 4:1-11 „Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit. Is... Citeste mai mult >>
Domnul Isus, bucuria noastră!
Domnul Isus, bucuria noastră! Psalmul 97:10-12 „Urâți răul, cei ce iubiți pe Domnul! El păzește sufletele credincioșilor Lui, și-i izbăvește din mâna celor răi. Lumina este semănată pentru cel nepr... Citeste mai mult >>
Să te asculte Domnul!
Să te asculte Domnul! Psalmul 20 „Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ți trimită ajutor din locașul Său cel Sfânt, și să te sprijinească din Sio... Citeste mai mult >>
Rugaciune pentru guvernanti nostri
Rugaciune pentru guvernantii nostri Tatal nostru care esti in ceruri, in Numele si in meritele Domnului Isus Hristos, Fiul Tau preaiubit, Cel Unul nascut din Tatal, mai inainte de orice inceput, care... Citeste mai mult >>
Numele Domnului este Minunat!
Numele Domnului este Minunat! Mica 5:1-6 „Acum, strângeți rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresurați! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua peste obraz! Și tu, Betleeme Efra... Citeste mai mult >>
Cu Isus vreau să stau de vorbă!
Cu Isus vreau să stau de vorbă! Psalmul 141:1-4 „Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem! Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, și ca jertfa de seară... Citeste mai mult >>
TRĂSĂTURI ALE BISERICII PRIMARE
TRĂSĂTURI ALE BISERICII PRIMARE O privire înapoi la origini este mereu un exercițiu benefic pentru evaluare. Principiile și practicile primilor creștini trebuie să fie repere pentru conduita urmașilor... Citeste mai mult >>
Despre copii - Marcu 10:14
„Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, ... ” (Marcu 10:14) Pentru creștini Biblia este Adevărul care-i luminează și motivează mai presus de orice. Este foarte instructiv să parcurgi pasajel... Citeste mai mult >>