text Predici scrise

Dragostea din slujire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cioban Florin

Ioan 13

1 Înainte de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

2 În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,

3 Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,

4 S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el.

5 Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

6 A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”

7 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”

8 Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”

9 „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile, şi capul!”

10 Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot, şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.”

11 Căci ştia pe cel ce avea să-l vândă, de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi.”

12 După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?

13 Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.

14 Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.

15 Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.

16 Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis.

17 Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.

===============================================================================

Ce ne determină să vorbim de multe ori despre anumite lucruri pe care nu le facem niciodată?

Despre: slujire. slujitor, anumite feluri de slujire.

- Ce anume te determină să vorbești despre spălarea picioarelor dacă nu ai spălat niciodată picioarele nimănui?

- Ce anume te determină să vorbești despre iertarea păcatelor?

  • Certitudinea personală că păcatele tale sunt iertate? Asta ar trebui să dea libertate oricui să vorbească despre iertarea păcatelor.

Efeseni 1:17

În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său


- Probabil libertatea de a vorbi despre slujire aproapelui o are cel care slujește, sau face o lucrare cât de cât.

1 E ca situația în care cineva care nu are permis de conducere, îți dă sfaturi despre cum ar trebui să conduci.

2 Sau cineva care nu a bătut niciodată un cui, îți dă sfaturi despre cum să montezi mobilă.

3 Sau cineva care nu a vorbit niciodată din evanghelie, te mustră despre ce ai spus rău și cum e potrivit să vorbești sau să predici...

CU sau FĂRĂ daruri sau chemare, slujirea de orice alt fel, este o PORUNCĂ

Atenție mare la faptul că Domnul Isus nu condiționează nicăieri slujirea de chemări sau daruri.

Scuzele sunt ceva firesc. Scuza lipsei de daruri sau de chemare:

· Putem îndeplini porunca: spălați-vă unii pe alții? Da teoretic (necesită chemare sau dar?)

· Dar porunca: Iubiți-vă unii pe alții? (necesită chemare sau dar?)

· Sau iertați-vă unii pe alții? Puțin mai greu... (necesită chemare sau dar?)

Matei 6:14-15

Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.

Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.


Spălarea se face cu iubire. Slujirea la fel. Iertarea se face cu iubire.

Coloseni 3:13

Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.


ZONA DE CONFORT

Când faci o slujire în general, îți vine în minte ce scrie în v 4?

Ce a făcut Domnul Isus?

· S-a dezbrăcat de hainele Lui – haine speciale, marele preot avea o haină specială, haină a învățătorului, renunțarea la autoritatea Sa de Domn pentru a se face rob și slujitor.

Renunță la haina de Rabin (de Învățător, Rabi, om cu autoritate) purtată în societatea iudaică, care îl distingea probabil de laici. Era asemănătoare hainelor preoțești.

Domnul Isus se dezbracă de haina de om important și ia haina cea mai neînsemnată posibil.

În lumea respectivă, în orice casă intra o persoană, obiceiul era ca gazda să facă două lucruri: să te îmbrățișeze sau să îți de o sărutare, și să îți dea apă de spălat picioarele. Aceste momente le vedem când Isus intră în casa lui Simon fariseul și o femeie păcătoasă Îi sărută picioarele și le udă cu lacrimile ei.
Cei mai înstăriți din societate își permiteau să țină un sclav care avea rolul spălării picioarelor musafirilor. Și acest sclav era îmbrăcat adesea cu un ștergar. Domnul Isus când face acest gest în fața ucenicilor, se dezbracă de haina de Învățător și se îmbracă cu cea de sclav sau de slujitor nesemnificativ, cel mai mic.

Ca să putem noi realiza o slujire (calitativă) trebuie să renunțăm la ce ne împiedică să slujim: nu vreau, nu pot, nu am darul acesta, nu am chemarea aceasta etc.

Ce înseamnă ștergar?

Edward Musgrave Blaiklock profesor universitar la universitate din Auckland, în urma unor studii pe scrierile lui Gaius Valerius Catullus (poet latin, reprezentant principal al poeziei neoterice) concluzionează că este posibil să fie vorba de un ”ștergar de masă”.

Valhuță este singurul autor român care folosește expresia de ”ștergare lungi”, probabil echivalentul a ceea ce folosim noi azi ca prosoape mari. Aceasta ar putea fi cel mai simplu veșmânt pe care îl putea purta cel mai umil și mai neînsemnat slujitor. Mai apare și în Sadoveanu, Odobescu și alții, dar ideea e de veșmmânt care avea dublu scop: de îmbrăcăminte fără valoare și de ștergere.

Domnul slujește unuia credincios ca Ioan dar și unuia încăpățânat ca Petru, slujește unui prefăcut ca Iuda, sau unuia necredincios ca Toma.

Slujește tuturor și oricui.

PENTRU SATANA NU E O PROBLEMĂ că nu slujești, că nu ai un dar, sau că nu ai o chemare.

Dar Cristos spune: Îndrăzniți! Eu am biruit lumea.

Îndrăznește să slujești din inimă la ceva ce tu nu ai dar, nu ai chemare, să vezi ce se întâmplă... ! ! !

· Pentru a sluji trebuie să te pregătești: s-a încins cu un ștergar, a turnat apă într-un lighean.

Ilustrații personale pot fi date aici cu slujiri care necesită pregătire sau repetiții și care nu merg altfel.

CE DORESC SĂ FIU ÎN ADUNARE?

Unu care stă la masă, sau unul care slujește la masă

Frați și surori --- sau --- Domni și slujitori

Sus sau jos

Cu vază sau fără vază

Oameni care slujesc sau oameni la cărora li se slujește?

Luca 22:27

Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? Şi Eu totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă.

Un creștin care nu mai slujește cu timpul își pierde sarea…

Matei 5:13

Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.

Voi sunteți lumina lumii

Ce va fi lepădat și călcat în picioare? Darul sau chemarea ta specială în spatele căreia te ascunzi ca să nu faci decât ce vrei.

DUMNEZEU NU TE PUNE SĂ FACI NIMIC, DOAR CA SĂ TE AFLI ÎN TREABĂ.

El nu ne învață ceva doar ca să se afle în treabă

Dar te pune pe tine să faci ceva ca să primești mântuirea.

Iacov 2

20 Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?

26 După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Petru refuză. Iuda nu refuză!

Ești cu El, dacă împlinești ca și EL. Ești fără El dacă faci totul invers decât a făcut sau a spus El.

Scuze firești:

Filip, ajunge carul acela!

- Dar nu pot. Cum? Să fug după el? Nu am mașină, eu nu fug după car! Nu am mașină Doamne, nu mă duc în misiune!

Pavele, du-te iar în misiune cu corabia!

- Da abia am venit! Și am naufragiat. Nu am băut destulă apă de mare? Nu știu să înot, nu vreau să mă înec… Nu mă mai duc. Să meargă altul.

=== Să stai acolo pe marginea unui pat murdar de spital cu lenjerie mizerabilă, lângă un bolnav care nu s-a spălat de o săptămână, într-un salon care miroase greu și urât, și să fi alături de acela, cu dragoste, aceasta înseamnă să speli picioarele cuiva ===

Dacă ești ca Isus, înseamnă că slujești ca Isus. Adică faci ceva.

Luca 11:23

Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.

NU TREBUIE DARURI ȘI CHEMĂRI *** ci DRAGOSTE

Nu poți să faci aceste lucruri mici? Nu vei putea face nici lucrurile acelea mari la care visezi.

MOISE umblă 40 ani în deșest, e în deplasare, după 40 de ani cu turmele, în total 80 de ani a trăit cu lapte de capră și mană. Nici o cafea măcar.

Luca 16:10 (pilda ispravnicului necredincios)

Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept şi în cele mari.

Când nu ai drag să asculți problemele altora, nu vei avea drag nici să îi cauți, să îi vizitezi.

Ce anume? Să asculți? ! ? ! Este acesta un dar? Nu. Este doar o acțiune voluntară.

Totul este doar un NU VREAU

Chemare și dar pentru așa ceva…

E o inepție să spui așa ceva.

Se numește sacrificiu și se bazează pe dragoste necondiționată care nu așteaptă nimic în schimb.

Domnul Isus își arată dragostea și față de Iuda, știind că mai târziu îl va vinde. Totuși îi arată dragoste.

Slujirea trebuie făcută din dragoste în ciuda a ceea ce se va întâmpla în viitor. Indiferent de cine e vorba.

=== Să stai un timp și să ascuți necazurile și problemele cuiva, fără să poți face nimic în privința lor, dar cu drag și cu inima deschisă, să îmbrățișezi sentimentele, cu empatie, înseamnă să speli picioarele cuiva ===

= Vizitarea unui bolnav are rost?

Mii și mii de bolnavi mor zilnic indiferent că sunt vizitați sau nu.

Crezi că e vreo dacă vizitezi pe unul din aceștia? Pentru el este. Și pentru Domnul Isus este!

- Nu e plăcut să schimbi pe cineva paralizat de lenjerie, cineva care nu poate să se deplaseze la baie, și chiar nu poți să ai drag să faci așa ceva.

- Dar dacă peste ani mulți ajungi în pielea unui astfel de neputincios, tu, vei simți drag pentru cel ce face acel sacrificiu.

- Să nu pui întrebarea aceluia: ai cumva vreun dar spiritual de schimbat lenjerii și așternuturi? Ai chemarea să faci așa ceva?

Stau ucenicii în jurul Domnului Isus, se uită și nu pricep.

Stăm și noi în adunare și nu pricepem de ce nu ne transformăm în oameni sfinți.

Prezența mecanică ne transformă în niște farisei blocați în mentalitatea firească, în ritualuri inutile asemănătoare aprinsului de lumânări. Dar nu orice lumânări, ci doar din producția proprie.

1 Corinteni 2:14

Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.

· Dacă vi la biserică ar trebui să faci o formă de slujire, să dai mai departe ceva

· Dai ceea ce primești? Sau dai mai departe amărăciune?

· Dumnezeu îi vrea pe toți slujitori, nu consumatori.

· Avem potențial pentru slujire? Dar talent? Dar har?

Măsura evaluării lui Dumnezeu este diferită de a noastră.

Marcu 9:41

Şi oricine vă va da de băut un pahar cu apă în Numele Meu, pentru că sunteţi ucenici ai lui Hristos, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.

Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Ce înseamnă?

Dacă unii nu știu nici să dea un pahar cu apă sau să caute un bolnav, cum vor ști ce înseamnă să iubești aproapele ca pe tine însuți?

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Isus, Împăratul meu!
Isus, Împăratul meu! Ioan 18:36-38a „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta“, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile... Citeste mai mult >>
O scrisoare către cei din Babilon: Ieremia 29
O scrisoare către cei din Babilon - scrisoarea prorocului Ieremia trimisă prinșilor de război evrei aflați în Babilon: Ieremia 29. I. Scrisoarea despre care vorbesc, deși veche de mai bine de două mii... Citeste mai mult >>
Nu primi ofertele celui rău!
Nu primi ofertele celui rău! Matei 4:1-11 „Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit. Is... Citeste mai mult >>
Domnul Isus, bucuria noastră!
Domnul Isus, bucuria noastră! Psalmul 97:10-12 „Urâți răul, cei ce iubiți pe Domnul! El păzește sufletele credincioșilor Lui, și-i izbăvește din mâna celor răi. Lumina este semănată pentru cel nepr... Citeste mai mult >>
Să te asculte Domnul!
Să te asculte Domnul! Psalmul 20 „Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ți trimită ajutor din locașul Său cel Sfânt, și să te sprijinească din Sio... Citeste mai mult >>
Rugaciune pentru guvernanti nostri
Rugaciune pentru guvernantii nostri Tatal nostru care esti in ceruri, in Numele si in meritele Domnului Isus Hristos, Fiul Tau preaiubit, Cel Unul nascut din Tatal, mai inainte de orice inceput, care... Citeste mai mult >>
Numele Domnului este Minunat!
Numele Domnului este Minunat! Mica 5:1-6 „Acum, strângeți rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresurați! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua peste obraz! Și tu, Betleeme Efra... Citeste mai mult >>
Cu Isus vreau să stau de vorbă!
Cu Isus vreau să stau de vorbă! Psalmul 141:1-4 „Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem! Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, și ca jertfa de seară... Citeste mai mult >>
TRĂSĂTURI ALE BISERICII PRIMARE
TRĂSĂTURI ALE BISERICII PRIMARE O privire înapoi la origini este mereu un exercițiu benefic pentru evaluare. Principiile și practicile primilor creștini trebuie să fie repere pentru conduita urmașilor... Citeste mai mult >>
Despre copii - Marcu 10:14
„Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, ... ” (Marcu 10:14) Pentru creștini Biblia este Adevărul care-i luminează și motivează mai presus de orice. Este foarte instructiv să parcurgi pasajel... Citeste mai mult >>