Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus!

Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus!

Ioan 12:20-26

Niște Greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, și au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus. “

Filip s-a dus și a spus lui Andrei; apoi Andrei și Filip au spus lui Isus.

Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.

Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.

Cine își iubește viața, o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața vecinică.

Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.”

Un pasaj din Cartea Evrei 12:15, atenționează pe cei credincioși să fie cu luare aminte ca să nu cadă în ispită: „Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare și mulți să fie întinați de ea.”

Amărăciunea poate să dea foarte ușor lăstari, dacă este alimentată de: mânie, de nemulțumire, de acuzații fără temei, de aroganță și multe alte roade ale firii. Puse una lângă alta, toate aceste manifestări, au ca rod amărăciunea, care tulbură sufletul.

„Temnița” amărăciunii adâncă și întunecată a sufletului ne ademenește de multe ori să pășim înăuntru, în gândirile negative: am suferit îndeajuns, am fost trădat de prea multe ori, am în spate o listă întreagă de refuzuri, am fost uitat, lăsat pe dinafară, nimeni nu mai ascultă și așa mai departe.

Prieten drag, dacă te-au acaparat aceste gânduri, ești prizonier în lanțurile amărăciunii. Caută degrabă să evadezi, să-ți liniștești sufletul și să cauți un adăpost în Dumnezeu.

David spune în Psalmul 34:4-5: „Eu am căutat pe Domnul și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele.

Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie și nu ți se umple fața de rușine.”

Poți alege să te „legi” cu lanțuri de suferința ta, să-ți plângi de milă și să te vaiți, sau poți alege să dai la o parte suferința înainte ca ea să se transforme în tulburare, sau, și mai grav, în ură; caută cu tot dinadinsul, ca înainte să înceapă să dea lăstari rădăcina de amărăciune, să te eliberezi, chemând pe Domnul în ajutor și privind la Fața Lui. .

Poți să pierzi prieteni, averi, sau poți să-ți pierzi sănătatea… dacă nu ai pierdut liniștea sufletească și dacă nu ai pierdut pe Domnul Isus din inima ta, atunci nu ai pierdut nimic. Ești bogat și binecuvântat.

Averile se duc, viața trece, dar ceea ce rămâne pentru veșnicie este locul tău ca mireasă aleasă la sărbătoarea nunții Mielului.

Să nu ratezi această invitație pe care ți-o face Isus, Domnul în Evrei 12:14: „Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va putea vedea pe Domnul.”

Apostolul Ioan arată în Evanghelia sa, ultimele zile din viața Domnului Isus trăită ca Fiu al omului pe pământ, punând accentul pe pregătirea Sa pentru jertfa ispășitoare.

Însuși Domnul Isus vorbește despre Moartea Sa, folosind metafora „bobului de grâu care moare” pentru a explica faptul că, făcându-Se Miel de jertfă, va aduce la viață veșnică pe toți cei ce se vor încrede în El.

Tot așa ca și bobul de grâu, care numai dacă este semănat și moare poate să aducă rod, tot la fel și Fiul lui Dumnezeu „semănat” ca Fiu al omului, va muri ca să aducă rod bogat pentru Împărăția lui Dumnezeu.

„Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.”

Privind prin credință în urmă cu două mii de ani, observăm un tablou excepțional, zugrăvit de Duhul lui Dumnezeu. Astfel Îl vedem pe Domnul Isus intrând călare pe un măgăruș pe poarta de aur a cetății Ierusalim; mulțimea de oameni așterneau haine și „fluturau”, în semn de bună primire, ramuri de finic, aclamându-L ca Împărat.

Legiunea Romană supraveghea „scena” aceasta ca să nu se producă tulburare. Dar s-a întâmplat ceva deosebit; s-a întâmplat un lucru la care iudeii nu se așteptau: Niște greci s-au apropiat de ucenicul Filip și l-au rugat să li-L arate pe Isus. Ei voiau să-L cunoască și cu siguranță doreau să stea de vorbă cu El.

Versetul 20: „Niște Greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, și au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus. “

Tot tabloul acesta arăta faptul că Fiul omului, Domnul Isus Cristos, era pregătit de acum pentru glorificare.

Versetul 23: „Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.”

Mântuitorul știa că pentru lucrarea aceasta grea care-I stătea înainte, ca să aducă rod pentru Împărăția Tatălui, El trebuia să moară. Moartea Sa nu era întâmplătoare, nu era o moarte oarecare, ci era o moarte de cruce hotărâtă mai dinainte, cu chinuri trupești și sufletești. Însă pentru bucuria de a aduna „mult grâu” în hambarul cerului, a acceptat moartea pe altar.

Nu exista nici o altă cale prin care sufletele vinovate, oameni din orice neam, din orice popor, să vină la Dumnezeu.

Tulburat în inima Lui, Domnul Isus a acceptat voia Tatălui ceresc: Luca 22:42: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”

Prieten drag, cuvintele acestea te îndeamnă să cauți degrabă să te apropii de Dumnezeu, căutându-L cu tot dinadinsul pe Domnul Isus, Fiul jertfit. El este Singurul care te poate elibera din „temnița” amărăciunii, de tristețe, de gânduri care îți macină oasele și îți poate reda bucuria mântuirii.

Caută să te apropii de El, să-L cunoști, să stai de vorbă cu El, așa cum stai de vorbă cu un prieten intim. Te va asculta cu plăcere, te va lua pe brațe și te va binecuvânta.