Despre păcat

„Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2Corinteni 5:21)

REALITATEA PĂCATULUI. În ultima decadă a istoriei s-a răspândit tot mai mult un curent de gândire pozitiv numit umanism. Umanismul învață că omul este o ființă fundamental bună doar că societate îl strică. Umaniștii sunt convinși că prin educație și reforme sociale pacea și desăvârșirea vor fi atinse pe pământ. Optimismul umanist însă se izbește puternic de realitate. Cu toate că știința a crescut mult în ultimele secole, viața este la fel de nesigură ca totdeauna, ba mai mult, relele de tot felul s-au înmulțit în societatea umană. Biblia este foarte clară, înaine de a exista răul în societate, există în inimile fiecăruia din noi. „Căci dinlăuntru, din inima omului, ies gândurile rele... ” spunea Domnul Isus. (Marcu 7:21-23) Problema omului stă în natura păcătoasă din-lăuntrul lui, înclinată mereu spre a încălca legile divine și umane deopotrivă. Învățătorul creștin spune: „Păcatul este un rău adânc înrădăcinat în noi în partea cea mai profundă a personalității noastre care ne transformă în sens negativ”. (J. Stott) Cuvântul lui Dumnezeu vorbește cu prioritate despre realitatea și universalitatea păcatului, iar dacă ești cinstit cu tine însuți vei recunoaște asta, așa cum a făcut-o psalmistul când a spus; „în păcat m-a zămislit mama mea”. (Ps. 51:5)

DRAMA PĂCATULUI. Păcatul este o realitate pe care nu o putem nega, dar este și un lucru grav? Omul contemporan, înstrăinat de Dumnezeu, minimalizează realitatea și efectele păcatului. Cu toate acestea păcatul continuă să existe, iar consecințele lui sunt dramatice. Este suficient să ne întoarcem privirea la ce s-a întâmplat cu primii oameni, Adam și Eva, atunci când au păcătuit. Neascultarea lor a adus pentru ei și pentru noi, ca și urmași ai lor, frica, judecata, suferința, moartea. (Romani 5:12) Toate aceste consecințe sunt experiențe comune fiecăruia din noi. Aspectul cel mai dramatic constă în faptul că păcatul aduce despărțire. Moartea, consecința cea mai gravă a răului numit păcat, înseamnă despărțirea de lume, de cei dragi și mai ales despărțirea de Dumnezeu. Viețile n-i le trăim pe pămân înstrăinați de Dumnezeu, și lucrul cel mai dramatic, în veșnicie vom fi separați pentru totdeauna de Dumnezeu și de orice bine. Aceasta înseamnă Iad! Iadul, temnița veșnică, este o realitate zugrăvită în Scripturi printr-un număr impresionant de pasaje și expresii. Amintesc doar că Fiul lui Dumnezeu în predicile Sale a vorbit mai mult despe iad decât despre rai. De ce oare? ... Probabil pentru a ne avertiza!

ÎNFRÂNGEREA PĂCATULUI. Fiul lui Dumnezeu vorbind cu ucenicii Săi despre posibilitatea salvării (mântuirii) spune: „Lucrul acesta este cu neputință la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu”. (Marcu 10:27) Și pentru că salvarea omului din păcat și consecințele păcatului sunt posibile doar la Dumnezeu, ce credeți, Atotputernicul i-a inițiativa. În urmă cu două mii de ani în Israel, o domnișoară primește o vizită neașteptată. Un înger din ceruri o anunță că va rămânea însărcinată de la Duhul Sfânt și va da naștere unui fiu care va fi Mare. Fără să știe nimic de această veste, logodnicul ei află cu surprindere după câteva luni că iubita lui este însărcinată. Pe când se gândea el s-o părăsească în ascuns, un înger îi spune: Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea, este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu, și-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Matei 1:20-21) Mai târziu, după ce acest Fiu crește mare și își începe lucrarea de salvare, Ioan Botezătorul, proorocul, privindu-L exclamă: „Iată Mielul Lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29) Acolo unde păcatul a săpat o prăpastie între om și Dumnezeu, Jertfa Domnului Isus crează puntea de legătură. Un predicator în secolul XIV spunea: „Fie că este considerată o nebunie, o fantezie, o furie, puțin important; pentru noi ea este înțelepciunea și mângăierea noastră. Noi nu dorim să cunoaștem altceva în această lume decât că omul a păcătuit și că Dumnezeu a suferit, că Domnul s-a făcut El însuși păcatul oamenilor și că oamenii au devenit neprihănirea lui Dumnezeu”. Omul păcătos care își recunoaște starea și se întoarce la Dumnezeu cu pocăință și credință, primește prin Domnul Isus iertarea de păcate, iar prin Duhul Sânt o viață fundamental nouă. (Parabola Fiului risipitor din Evanghelii este definitorie din perspectiva aceasta – Luca 15)

Suflete, cunoști adevărul? ... Înțelegi cât este de teribil păcatul? ... Este Domnul Isus salvatorul tău? ... Dacă da, bucurăte-tremurând! Dacă nu, astăzi este ziua mântuirii! Cheamă-L pe Domnul în viața ta! ...