Cum vorbește Dumnezeu omului: Iov 33:12-19

„... Dumnezeu este mai mare decât omul. Vrei dar să te cerți cu El, pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui? Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbește prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, când dorm în patul lor... Și prin durere este mustrat omul în culcușul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele.” (Iov 33:12-19)

Dumnezeu pentru că este Dumnezeu, este infinit mai mare decât orice lucrare a Sa și nu este obligat să dea socoteală numănui de faptele Sale. Cu toate acestea, El vorbește omului. În pasajul biblic din cartea lui Iov amintit la început, sunt pomenite două modalități prin care Domnul Dumnezeu își comunică mesajul omului, însă frecvențele prin care ajunge mesajul divin la noi sunt mai multe.

I. Încep prin a vorbi despre conștiință. Ce este conștiința? Dex-ul răspunde în felul următor: conștiință – „Intuiția pe care ființa umană o are despre propria persoană; sentimentul de responsabilitate morală a individului față de propria sa conduită; șimțul binelui și răului”. Sunt îndreptățit să spun că, conștiința, cugetul înăscut în om, este canalul și modalitatea prin care, tăcut, dar zilnic, Dumnezeu îi vorbește omului și-l conduce, respectându-i personalitatea.

II. Un alt mod natural de comunicare a lui Dumnezeu, amintit de Iov, este visul și vedeniile de noapte. Despre vise și vedenii știm destul de puține. Ce știm este că sunt tot o manifestare a gândirii, a rațiunii. Înțeleptul ne spune că visele se nasc din mulțimea grijilor. (Ecl. 5:3) Dumnezeu folosește uneori și visul pentru a vorbi omului. Visurile explicite de la Dumnezeu însă sunt rare, de două ori, de trei ori, în viață. Și asta cu scopul ca Dumnezeu să-l ridice pe om din groapă și să-l lumineze cu lumina celor vii. (Iov 33:29-30)

III. Sfânta Scriptură și uneltele ei au devenit în timp modalitatea clasică prin care Dumnezeu își transmite cuvintele. De-a lungul istorie Atotputernicul a ales un număr de persoane cărora le-a vorbit deslușit și le-a cerut să transmită mesajul Lui generațiilor lor. Cea mai proeminentă Persoană a acestei categorii este Domnul Isus. (Evrei 1:1-2) În timp aceste mesaje, general acceptate ca fiind de inspirație divină, au fost adunate în ceea ce astăzi numim Biblia. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu către neamul omenesc. Oridecâte ori citești Biblia sau asculți un învățător explicând-o sub inspirație, Dumnezeu vorbește.

IV. Și prin durere vorbește Dumnezeu. Iată câteva însemnări ale lui C. S. Lewis cu privire la durere: „Greșeala și păcatul au în comul următoarea trăsătură: cu cât sunt mai adânci, cu atât victima bănuiește mai puțin existența lor; ele sunt un rău deghizat. Durerea este un rău nedeghizat, asupra căruia nu ne putem înșele; orice om știe că ceva nu este în regulă atunci când este rănit... durerea insistă să fie băgată în seamă. Dumnezeu ne șoptește în plăcerile noastre, ne vorbește în conștiința noastră, însă strigă la noi în durerea noastră: ea este megafonul prin care El trezește o lume tare de urechi... Fără îndoială că durerea ca megafon al lui Dumnezeu este un teribil instrument; el poate împinge la o rebeliune finală, fără de căință. Însă ea îi dă omului cel rău singura ocazie de a se îndrepta. Ea înlătură vălul; ea înalță steagul adevărului în fortăreața unui suflet rebel”.

Prin urmare, vestea bună este că Dumnezeu este aici și vorbește omului, vorbește când într-un fel, când într-altul. Vestea rea este că omul, spre nenorocirea lui, ignoră, nu ea seama la semnalele lui Dumnezeu. Întrebarea este: Eu? ... Tu? ... Noi creștinii? ... Psalmistul spune: „Mă bucur de cuvântul Tău ca cel ce găsește o mare pradă.” (Psalmul 119:162)