Cristos, Garantul făgăduințelor lui Dumnezeu!

Cristos, Garantul făgăduințelor lui Dumnezeu!

Romani 15:8-13

„Cristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu, și să întărească făgăduințele date părinților;

și ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre Neamuri, și voi cânta Numelui Tău. “

Este zis iarăși: „Veseliți-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui. “

iarăși: „Lăudați pe Domnul, toate Neamurile; slăviți-L, toate noroadele. “

Tot astfel și Isaia zice: „Din Iese va ieși o Rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; și Neamurile vor nădăjdui în El. “

Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea, pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!”

Apostolul Domnului arată în scrisoarea sa către Romani care trebuie să fie relația în Biserică, între cei „slabi” în credință și cei „tari”. El spune călăuzit de Duhul Domnului că, cei ce sunt mai tari în credință, sunt datori să rabde slăbiciunile celor mai slabi, astfel ca nici unul din micuții Domnului să nu se simtă ofensat într-un fel sau altul: Versetul 1 „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi și să nu ne plăcem nouă înșine.”

În Biserica Domnului nu trebuie să fie „pături” cu cei slabi, cei tari, cei credincioși, sau cei mai puțin credincioși.

Lucrul acesta înseamnă să nu ne mândrim cu ceea ce știm pentru că și noi am pornit de la „zero”; adică nici unul dintre noi nu a pornit de „sus”, ci fiecare am pornit de „jos” pe calea credinței. Dar fiindcă am rămas statornici pe Cale, Duhul Domnului ne-a luat în „școala” Sa, ne învață… și ne crește în credință până vom ajunge la desăvârșire cu mic și cu mare. Pentru că încă nici unul dintre noi nu am ajuns la plinătatea staturii Domnului Isus, așa cum ne cere Scriptura.

Mai înseamnă un lucru ce trebuie luat în seamă; anume faptul că numai în unitate desăvârșită, cei tari împreună cu cei slabi pot să-L glorifice pe Dumnezeu, într-o priveliște plăcută. Altfel, s-ar putea ca orice străduință să fie zadarnică și să nu fie primită înaintea lui Dumnezeu.

Tot ce a fost scris despre Fiul lui Dumnezeu în Scripturi, fie în Vechiul Testament... fie în Noul, este de mare importanță pentru creștinul autentic. Pentru că uitându-ne la viața Domnului Isus Cristos pe pământ, uitându-ne la jertfa de la Golgota, sau la lucrarea Sa în dragoste față de evrei și față de neamuri, înțelegem cum trebuie să umblăm pe calea credinței, fără să facem diferența între frați.

Și când zic „frați”, nu-i includ pe cei ce nu au aceleași convingeri, sau aceleași învățături Biblice ca și noi, ci vorbesc despre frați în credința dată o dată pentru totdeauna sfinților. (…)

Noi, oamenii, trebuie să ne respectăm unii pe alții, dar în ceea ce privește credința și învățătura Biblică nu avem voie să ne amestecăm. Adică, mai nou, să nu aderăm ecumenismului.

După ce am văzut faptul că apostolul a clarificat lucrurile referitoare la viaţa Bisericii şi comportarea practică a mădularelor, care fac parte din trupul Domnului Isus Cristos, începând cu versetul 8 Pavel prezintă un sumar scurt al învăţăturii cu privire la relaţiile Domnului Isus, de data aceasta, cu iudeii dar şi cu neamurile.

El venise pe pământ, îmbrăcând haina de slujitor al tuturor scopurilor și promisiunilor pe care le avea Dumnezeu pentru poporul Său.

De aceea a dezbrăcat haina de slavă pe care o avea în cer, la Tatăl... . , S-a îmbrăcat cu haina „putrezirii”, luând chip de om și a împlinit Legea ca o garanție a faptului că Domnul Dumnezeu este interesat de creatura mâinilor Sale.

Ce putem înțelege din lucrarea aceasta?

Este faptul că, făgăduințele făcute altădată părinţilor (versetul 8c „…să întărească făgăduințele date părinților), sunt garantate de prezența Fiului, cu toate că încă n-au fost împlinite în totalitate.

În ce priveşte neamurile, Domnul Isus a venit ca Trimis al îndurării pentru cei ce-L vor primi ca Domn și Mântuitor din partea lui Tatălui, astfel încât în final să glorifice şi neamurile pe Dumnezeu.

Arătarea îndurării pentru neamuri, deşi cu totul neaşteptată de iudei, nu era un gând nou, sau o hotărâre pripită, luată la repezeală din partea lui Dumnezeu, pentru că toată lucrarea aceasta fusese consemnată chiar și în Scriptura Vechiului Testament.

David şi Isaia ne-a descoperit intenția și lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, dar și în mijlocul neamurilor, aşa cum scrie Pavel în versetele 9-12 citând din Vechiul Testament.

„Este zis iarăși: „Veseliți-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui. “

iarăși: „Lăudați pe Domnul, toate Neamurile; slăviți-L, toate noroadele. “

Tot astfel și Isaia zice: „Din Iese va ieși o Rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; și Neamurile vor nădăjdui în El. “

Garanția faptului că făgăduințele lui Dumnezeu făcute încă din vechime pentru poporul Său, dar și pentru neamuri se va împlini cu punct și cu virgulă, este Domnul Isus Cristos, care S-a întors spre neamuri după ce fusese respins de ai Săi.

Așa cum ne spune apostolul Ioan 1:11-12 „A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”

Isus Cristos este Domnul și Garantul vieții veșnice prin faptul că a înviat din morți a treia zi după Scripturi și este viu în vecii vecilor.

S-a născut din fecioară, a crescut ca o Odraslă slabă, a umblat printre oameni smerit, i-a învățat despre Împărăția cerurilor, a făcut minuni dar nu ca să Se dea în spectacol, ci ca să arate faptul că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Tot la fel, după urcarea Domnului Isus la cer, garanția că Dumnezeu nu Și-a abandonat lucrarea de mântuire a omului, este Biserica în mijlocul căreia lucrează și astăzi Domnul Isus... Credincioșii trebuie să aibă o purtare aleasă, sfântă, smerită, astfel ca Domnul Dumnezeu să-Și proslăvească Numele în umblarea lor în mijlocul lumii.

Versetul 8: „Cristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioșia lui Dumnezeu, și să întărească făgăduințele date părinților;”