text Predici scrise

Condiția lui Dumnezeu!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Condiția lui Dumnezeu!

2 Cronici 7:12-16

„Domnul S-a arătat lui Solomon noaptea, și i-a zis: „Îți ascult rugăciunea, și aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe.

Când voi închide cerul, și nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce țara, când voi trimete ciuma în poporul Meu:

dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, și-i voi tămădui țara.

Ochii Mei vor fi deschiși de acum, și urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.

Acum, aleg și sfințesc casa aceasta, pentru ca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, și voi avea totdeauna ochii și inima Mea acolo.”

Domnul Dumnezeu a făcut lumea cu tot ce cuprinde ea, dar El nu locuiește în temple făcute de mâini omenești, chiar dacă Numele Lui este pus peste ele. Domnul nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva; El care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile, stăpânește peste toate și le întreține cu viață. F. Ap. 17:24-25.

Cu toate acestea, Domnul nu este departe de fiecare dintre noi. Prin El avem viața, mișcarea și ființa și suntem din neamul Lui, după cum afirmă Cuvântul scripturii în Faptele Apostolilor 24:28.

Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi? după cum este scris în prima Epistolă a lui Pavel către Corinteni 6:19, prin urmare toate lucrurile se schimbă pentru cei ce sunt ai lui Dumnezeu și în a căror inimă locuiește neprihănirea.

Astfel că, indiferent cu ce te confrunți, nu mai ești singur; Domnul este cu tine. Poate te confrunți cu probleme familiale, poate te lupți cu o boală, sau cu diferite lipsuri; să știi că nu ești singur în toate stările acestea.

Domnul este cu tine și toate lucrurile se schimbă în mersul vieții de credință, când descoperim dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu.

După ce Solomon, împărat al lui Israel, și-a încheiat rugăciunea, la porunca Domnului Dumnezeu, zice Scriptura că: „S-a coborât foc din cer și a mistuit arderea de tot și jertfele”. Acesta era un semn al bunăvoinței lui Dumnezeu și al faptului că jertfa de mulțumire fusese primită înaintea Lui.

În urmă însă, Domnul Dumnezeu are o condiție pentru ca să binecuvânteze poporul și țara: „…dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, și-i voi tămădui țara.”

Acesta este un verset din Scriptură, care în vremea din urmă este ocolit de către Biserica Domnului, pentru că implică smerenie, abatere de la căile rele, o trăire sfântă și evlavioasă, lucruri greu de acceptat de către mulți „pastori”, împreună cu „oile” lor.

Nu-i așa, este greu să cobori când ai ajuns „sus” și este foarte greu să te smerești când ai ajuns „mândru”.

Totuși, Dumnezeu nu se lasă batjocorit și cuvântul Său nu „pălește” înaintea celor nesupuși. Condiția Lui este una hotărâtă: „Dacă poporul Meu…”. Nu este vorba aici de oamenii din lume, care oricum zac în întuneric și în puterea celui rău, ci este vorba de cei ce L-au cunoscut pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor și au gustat din bunătățile cerului… aceștia trebuie să respecte condiția lui Dumnezeu, de supunere în credință.

Cuvântul sfânt oferă „rețeta” biblică simplă, pentru restaurarea poporului Său și prin el, vindecarea țării. „Dacă poporul Meu... ” Responsabilitatea unei trăiri în pace și a unei vindecări depline, aparține credincioșilor care Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat. Smerirea și Rugăciunea înseamnă recunoașterea dependenței totale de Dumnezeul cel viu și adevărat.

Domnul Dumnezeu cheamă toți oamenii la mântuire, dar în mod special vorbește cu cei ce au auzit chemarea și L-au primit pe Fiul ca Mântuitor. Poporul Domnului nu mai are voie să trăiască după îndemnurile firii, ci trebuie să se smerească înaintea Răscumpărătorului și să trăiască după „standardele” Lui.

Adevărata întoarcere la Dumnezeu, implică o schimbare de gândire, o viață de pocăință și nu înseamnă doar o părere de rău, sau o remușcare de moment pentru viața trăită mai înainte, în păcat. Domnul Dumnezeu cere o schimbare totală în toate amănuntele vieții și ale umblării, pe tot drumul vieții de credință.

Locurile prin care umbla un om înainte de a-L primi pe Isus ca Mântuitor, și care sunt urâciuni înaintea lui Dumnezeu, nu trebuie să mai fie nici măcar „amintiri”; ele trebuie șterse cu totul, totului tot din memorie.

De acum credinciosul trebuie să pășească pe urmele Domnului în ascultare și inima lui trebuie să fie curățată, eliberată de tot ce a fost vechi.

2 Corinteni 5:17: „Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

Căutarea Feței lui Dumnezeu și întoarcerea omului mântuit de la căile lui rele au ca răspuns din partea lui Dumnezeu promisiunea să-l asculte din ceruri, să-i ierte păcatul și să-i tămăduiască țara. Prin urmare, binecuvântarea, vindecarea, chiar și binele țării sunt condiționate de ascultarea și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, de către poporul Său.

Dacă poporul se va abate de la „regula” Lui, Dumnezeu Însuși Se va retrage din mijlocul poporului Său. 2 Cronici 7:19: „Dar dacă vă veți abate, dacă veți părăsi legile și poruncile Mele, pe care vi le-am dat, și dacă vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor…”

Dumnezeu dorește o relație cu poporul Său, bazată pe fidelitate, sfințenie, ascultare și împlinire a condițiilor Sale, așa cum ni le-a lăsat scrise în Sfânta Scriptură.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Trupul, sufletul și calea veșniciei (Psalmul 139:13-24)
„Tu, mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu... Citeste mai mult >>
Rămâi ancorat în Dumnezeu!
Rămâi ancorat în Dumnezeu! Judecători 6:1-4 „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva... Citeste mai mult >>
Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>