Cei smeriți vor fi înălțați!

Cei smeriți vor fi înălțați!

Luca 14:7-11

„Apoi, când a văzut că cei poftiți la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă. Și le-a zis:

„Când ești poftit de cineva la nuntă, să nu te așezi la masă în locul dintâi; ca nu cumva, printre cei poftiți de el, să fie altul mai cu vază decât tine,

și cel ce te-a poftit și pe tine și pe el, să vină să-ți zică: «Dă locul tău omului acestuia. » Atunci, cu rușine, va trebui să iei locul de pe urmă.

Ci, când ești poftit, du-te și așează-te în locul cel mai de pe urmă; pentru ca, atunci când va veni cel ce te-a poftit, să-ți zică: «Prietene, mută-te mai sus. » Lucrul acesta îți va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine.

Căci oricine se înalță, va fi smerit; și cine se smerește, va fi înălțat. “

Pilda Domnului Isus despre locurile de la masă ocupate de invitați și despre ospățul de nuntă, din textul de mai sus, reprezintă o lecție foarte importantă despre cumpătare și smerenie, în contrast cu mândria și aroganța; subliniind faptul că, cei care se smeresc și se văd mici în ochii oamenilor, vor fi înălțați la momentul potrivit, iar cei care se înalță pe ei înșiși, erijându-se în ceea ce nu sunt, vor fi smeriți când nu se vor aștepta.

Tot așa se întâmplă și în cele duhovnicești. Unii, nu puțini, li se pare că li se cuvine totul și încearcă să urce pe cel mai înalt „podium”, pretinzând că sunt slujitorii fără de care nu merge nimic, chiar dacă sunt fără ungere de la Duhul Sfânt. Aceștia vor fi coborâți în „rușinea” lor de pe „piedestal”. Există chiar și cazuri concrete în sensul acesta…

Evident este versetul 11 unde Domnul Isus arată hotărât: „Căci oricine se înalță, va fi smerit; și cine se smerește, va fi înălțat. “

De multe ori am văzut în decursul anilor, coborârea celui mândru, arogant, plin de sine care se înalţă pe un „piedestal de sticlă şi am văzut înălţarea celui care în smerenie se coboară până la „pulberea” pământului. Pentru că așa este în viață! Unii urcă, alții coboară. Depinde de comportamentul fiecăruia.

Dar lucrurile acestea le vedem pe deplin când Cel care S-a coborât El Însuşi până la locul cel mai de jos, chiar până la moarte de cruce, va fi ridicat sus în ochii tuturor şi „orice genunchi de pe pământ și de sub pământ” se va pleca înaintea Lui.

Scriptura ne arată exemplul celor doi Adam: primul a căutat să se ridice, să trăiască independent de Creatorul său, să nu mai asculte de Cel ce l-a făcut şi astfel a căzut în dizgrația lui Dumnezeu.

Cel de al doilea Adam, Isus necreat, ci născut, S-a coborât El Însuşi în smerenie până „la picioarele lui Petru” și i le-a spălat cu apă curată; apoi a coborât și mai mult până în adânc, în locuința morților, iar acum este ridicat, aşezat la dreapta Măririi, lângă Dumnezeu în locurile preaînalte.

Textul ni-L prezintă pe Domnul Isus, în casa unui fariseu, unde este şi de data aceasta ţinta răutății omenești, fiind pândit, așa cum se arată în versetul 1, pentru a fi „prins” încălcând Sabatul.

Însă Domnul Isus care le cunoștea intențiile și vicleniile, vindecă un om bolnav de dropică (ciroză hidrică) şi așa cum spune în capitolul 13:15 le închide gura potrivnicilor Săi: „Fățarnicilor, … oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare dintre voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă? ”

Apoi este rândul Lui să observe comportamentul fiecărui invitat, dar și comportamentul gazdei.

Ochiul Său, căruia nimic nu-i scapă și nimic nu-L ia prin surprindere, vede „alergarea”, sau „cursa” pentru locurile dintâi ale celor mai mulţi invitați la ospățul nunții.

Aşa se întâmplă în lume; fiecare caută să obţină cât mai multe onoruri, să fie cât mai bine văzuți, să fie cât mai bine serviți şi să ia cele mai bune „bucăţi!”

Dacă ascultăm însă de sfaturile Domnului Isus, pentru noi creştinii, locul de la urmă este întotdeauna acela în care vom fi cei mai fericiţi, pentru că acolo vom sta chiar lângă Isus! El nu a căutat niciodată locurile dintâi, nu S-a mândrit cu faptul de a fi Fiul Tatălui ceresc, ci a umblat smerit ca un Rob printre oameni.

Nicăieri în lumea aceasta nu găsești fericirea adevărată, trainică, neclintită decât lângă Mânuitorul.

Ce fericită era Maria care stătea la picioarele Domnului Isus și putea să I-le sărute, să le spele cu lacrimile iertării.

Nu avem nevoie într-adevăr, să ne întrebăm începând din ce loc de la masă, a făcut Domnul aceste observaţii, pentru că fariseul care L-a invitat, nu părea să fi fost dispus câtuşi de puţin să-I ofere un loc „mai sus“, mai aproape de „cei mari”.

Observăm însă faptul că pe lângă lecţia pentru invitați „Când ești poftit de cineva la nuntă, să nu te așezi la masă în locul dintâi; ca nu cumva, printre cei poftiți de el, să fie altul mai cu vază decât tine”, Domnul Isus are o lecţie dură şi pentru gazdă.

Dacă pe cei dintâi i-a învăţat cum să-şi aleagă locurile la masă, pe stăpânul casei îl învaţă cum să-şi aleagă invitaţii.

Versetele 12-14: „A zis și celui ce-L poftise: „Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei la rândul lor pe tine, și să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut.

Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi.

Și va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească; dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți. “

Ce învățăm din pilda rostită de către Domnul Isus în textul de mai sus?

În primul rând, Domnul pune accent pe purtarea care trebuie să-i caracterizeze pe credincioșii, beneficiari ai harului divin.

Însă harul nu-l poți primi în mândrie sau aroganță, ci numai în credință și smerenie, luând exemplul Mântuitorului Isus.

Omul fiind orgolios, arogant, mândru de poziția sa în societate, chiar și unii din Biserică, caută locurile dintâi, însă un credincios autentic trebuie să acorde întotdeauna întâietate și respect celui de lângă el, arătându-și astfel smerenia ca o virtute.

Domnul Dumnezeu să ne dea înțelepciune!