Ce se mai întâmplă în cer!

Ce se mai întâmplă în cer!

Psalmul 29:10-11

„Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul și Domnul împărățește în veci pe scaunul Lui de domnie.

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.”

În vremea aceasta din urmă, când se apropie „furtuna”, când „norii” negri acoperă lumea întreagă, Domnul Dumnezeu, Își cheamă poporul la liniște sufletească, la pace duhovnicească și odihnă la umbra aripilor Sale de binecuvântare.

Psalmistul face o chemare în primele două versete, tuturor celor care vor să aibă liniște în mijlocul urgiei dezlănțuite și care doresc fierbinte apropierea de Domnul prin pocăință: „Fiii lui Dumnezeu, dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste! Dați Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Închinați-vă înaintea Domnului îmbrăcați cu podoabe sfinte!”

Psalmul 29 este un Imn închinat exclusiv gloriei și măreției lui Dumnezeu care șade pe tronul universului și care merită toată închinarea, toată adorarea.

Deși psalmul zugrăvește natura dezlănțuită în mijlocul unei furtuni grozave, atenția autorului nu se concentrează asupra naturii nestăpânite, ci asupra lui Dumnezeu care Își manifestă puterea și măreția, ridicând glasul Său poruncitor peste întreg pământul.

Lucrul acesta ne arată faptul că, deasupra naturii dezlănțuite tronează Dumnezeu, Împăratul suprem, într-o majestate imperturbabilă.

Când neamurile se frământă, împărățiile se clatină și toată natura este parcă într-o agitație nemaipomenită, Domnul Dumnezeu nu aleargă din „sanctuar” în „sanctuar”, sau din „colț” în colț”, căutând soluții pentru rezolvarea problemelor. El pur și simplu stă majestuos pe Tronul slavei, așteptând întoarcerea omului din păcat și de la rău, cu pocăință la El.

Psalmul 14:2 „Domnul Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă dacă este vreunul care să aibă pricepere și care să caute pe Dumnezeu.”

Aceasta este imaginea de ansamblu pe care ne-o transmit cuvintele lui Dumnezeu, inserate în Psalm.

În descrierea fenomenelor naturii dezlănțuite, auzim: bubuituri de tunet, sfărâmări și prăbușiri de cedri, cutremurări de cetăți și pustiuri…, o mulțime de zgomote nemaipomenite, dar peste acestea toate, atent, psalmistul aude glasul lui Dumnezeu, ca o mângâiere a sufletului.

Glasul lui Dumnezeu răsună pe ape, pe munți, prin pustiu, peste cedri, dar mai ales, glasul Lui răsună în urechile celor ce vor să-L asculte și să împlinească voia Sa.

Versetul 11 „…Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace”, cu condiția să-L asculte și să împlinească voia Sa.

Copacul de cedru care poate atinge înălțimea de 27-30 de metri și o circumferință de 12 metri reprezintă „simbolul puterii”, al orgoliului și al mândriei omului în contrast cu atotputernicia și măreția lui Dumnezeu.

Însă atunci când Dumnezeul cerului și al pământului ridică glasul, „cedrii” devin „surcele”, iar falnicii munți ai Libanului își pierd tăria.

Tot astfel, în fața lui Dumnezeu nu poate să se ridice „semeț” nici un om, oricât de multe „școli” ar fi absolvit.

Ce se mai întâmplă în cer?

Domnul Dumnezeu Șade pe scaunul Lui de domnie și împărățește în veci de veci.

Când s-au deschis zăgazurile cerului și ale pământului, „când cu potopul”, Domnul Dumnezeu era pe scaunul de Domnie și cu voia Sa, s-au întâmplat toate. Pe cei răi I-a nimicit, iar pe cei ce căutau fața Lui (Noe cu familia), i-a salvat.

În cer, în jurul scaunului Său de domnie se închină cei douăzeci și patru de bătrâni; ei își aruncă cununile de pe cap în fața Tronului sfânt, zicând într-un glas: „Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute.” Apocalipsa 4:10-11.

În cer, este „agitație”, se fac pregătiri de nuntă! Ioan 14.

„Mă duc să vă pregătesc un loc, zice Domnul, și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.”

În cer se pregătește sfârșitul „erei” lui Satan, Șarpele cel vechi și al celor ce ascultă de el și-l urmează pe calea pierzării.

Apocalipsa 20:1-2 „Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ținea în mână cheia adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani.”

În cer, o gloată mare cu glas puternic strigă neîncetat: „Aleluia! Ale Domnului Dumnezeului nostru sunt mântuirea, slava, cinstea și puterea!” Apocalipsa 19:1.

Dumnezeu guvernează în cer și nimic în acest Univers nu se întâmplă fără știrea Lui. Lucrul acesta este foarte încurajator pentru toți credincioșii salvați prin jertfa Fiului, pentru că ei sunt întotdeauna vegheați și ocrotiți în necazuri.

Dumnezeul nostru nu domnește doar pentru o perioadă anume de timp, ca apoi să lase tronul Universului altui „împărat”. El domnește din veșnicie în veșnicie, iar lucrul acesta reprezintă garanția că și moștenirea pe care o vor primi cei mântuiți prin credința în Fiul Său, va fi veșnică.

În realitate, tot ce se întâmplă în cer și pe pământ se află sub controlul unui Dumnezeu atotputernic și suveran care guvernează în cer.

Hazardul nu exista decât în dicționare și în prejudecățile oamenilor.

În Psalmul 2:4 cuvântul Domnului declară că: „Cel ce șade în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui, le vorbește și-i îngrozește cu urgia Sa…”

Acesta este Domnul Dumnezeul care domnește în cer și care prin Persoana Duhului Sfânt care ne-a fost dată, putem să-I zicem „Ava”, adică Tată.

El merită toată onoarea, slava și cinstea, de aceea suntem chemați să-I dăm Lui tot ce este mai bun în noi…!

Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze!