text Predici scrise

Ce ne-aduce Harul lui Dumnezeu și la ce ne îndeamnă (Tit 2:11-15)

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

Tit 2:11. Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat 12. şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, 13. aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. 14. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.15. Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască.
 


INTRODUCERE 
 

Apostolul Pavel motivează o trăire în integritate și la standardul cerut de Cuvânt datorită Harului lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu în dragostea lui ne-a salvat, chemându-ne la o trăire înaltă, plină de râvnă pentru fapte bune și având ca scop nădejdea promisă de Domnul.
 

 

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI


1. Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire a fost arătat
Tit 2:11. Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
Tit 2: 14. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.15. Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască.
 

Terminologie, greacă
Charis, corespondentul ebraic hen, verbul charizesthai a fost folosit pentru a indica iertarea, umană și divină ( Col 2:13, 3:13, Efes 4:32)Elos, corespondent al term ebraic Hesed, îndurare. (Roma 9: 15-18, 23; 11:30-32)
 

Ebraica, VT:
Există cuvinte de har care nu conţin termenul propriu zis „har”, „Cuvintele de har” din VT sunt următoarele:

 

Hesed, tradus ca dragoste statornică, uneori credincioșie, loialitate, îndurare, bunăvoință, milostenie și bunătate.
Hen tradus ca o favoare, este folosit cu referirea la acțiunea unui superior față de un inferior. El ne comunică ideea de favoare nemeritată. 
 

Acest adevăr implică câteva principii biblice privitoare la salvarea noastră:
 

a) Harul lui Dumnezeu este darul nemeritat pentru noi oamenii

Sensul că Dumnezeu ne-a făcut o favoare.

Romani 6:23, unde se spune: Fiindcă plata [opsonia] păcatului este moartea, dar darul harului [charis] lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus”.


Astfel plata în greacă „opsonia”, înseamnă literalmente: soldă, acest cuvânt se folosea la plata pe care o primeau soldaţii adică salariu regulat, în contrast cu „charis”, care era un dar primit din bunăvoinţa Stăpânului, ca atunci când un soldat primeşte ca primă, o sumă suplimentară ce depinde în întregime de favoarea (harul) Stăpânului.

Romani 5:1. Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. 2. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
 

 

b) Harul lui Dumnezeu lucrează într-un mod supranatural
 

– Dumnezeu este complet liber atunci când acordă o favoare (Efeseni 1:1-6; 2 Timotei 1:9; Tit 3:5)
Efeseni 1:1. Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus: 2. Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos. 3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. 4. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, 5. ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, 6. spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
 

– Fiecare pas din procesul vieţii creştine este datorat harului – Galateni 1:15 (chemarea); 2 Timotei 2:25 (pocăinţa); Efeseni 2:8-9 (credinţa)
Galateni 1:15. Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale 16. să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om,
2 Timotei 2:24. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, 25. să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; 26. şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.
Efeseni 2:8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

 

c) Harul lui Dumnezeu lucrează prin mila lui Dumnezeu

 

Romani 5:6. Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. 7. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. 8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. 9. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.

 

 

2. Harul lui Dumnezeu ne îndeamnă la ascultare, sfințenie, având ca nădejde Împărăția promisă
Tit 2:12. şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, 13. aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos
 

a) Harul lui Dumnezeu prin care beneficiem de mântuire nu exclude ascultarea și trăirea în sfințenie
Romani 1:3. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4. iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, 5. prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile,
 

b) Harul lui Dumnezeu nu poate să fie călcat în picioare
Evrei 10:26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, 27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi. 28. Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. 29. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?


 

APLICAREA LECȚIEI 
 

În lecția de astăzi învățăm ca și credincioși să prețuim Harul lui Dumnezeu prin care am fost mântuiți, mila arătată de Dumnezeu față de noi, printr-o trăire în ascultare de Dumnezeu, o trăire trăită în sfințenie și nădejdea în promisiunile Domnului, văzută de toți prin râvna pentru fapte bune din viața fiecăruia din noi.

 

 

ÎNTREBĂRI 
 

Ce este Harul lui Dumnezeu și cum este manifestat față de noi?
Care este atitudinea mea față de Harul lui Dumnezeu și cum se manifestă?
Cum este viața mea practică, trăirea mea arată manifestarea Harului în viața mea?

 

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Numele Domnului este Minunat!
Numele Domnului este Minunat! Mica 5:1-6 „Acum, strângeți rândurile în cetate, ceata Sionului, căci suntem împresurați! Judecătorul lui Israel este lovit cu nuiaua peste obraz! Și tu, Betleeme Efra... Citeste mai mult >>
Despre copii - Marcu 10:14
„Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, ... ” (Marcu 10:14) Pentru creștini Biblia este Adevărul care-i luminează și motivează mai presus de orice. Este foarte instructiv să parcurgi pasajel... Citeste mai mult >>
Cu Isus vreau să stau de vorbă!
Cu Isus vreau să stau de vorbă! Psalmul 141:1-4 „Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem! Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, și ca jertfa de seară... Citeste mai mult >>
TRĂSĂTURI ALE BISERICII PRIMARE
TRĂSĂTURI ALE BISERICII PRIMARE O privire înapoi la origini este mereu un exercițiu benefic pentru evaluare. Principiile și practicile primilor creștini trebuie să fie repere pentru conduita urmașilor... Citeste mai mult >>
Cer și pământ nou!
Cer și pământ nou! Isaia 65:16-19 „Așa că, cine se va binecuvânta în țară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, și cine va jura în țară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferințe... Citeste mai mult >>
Umblarea prin credință!
Umblare prin credinţă. Evrei 10:35-39 „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să p... Citeste mai mult >>
Secretul biruinței!
Secretul biruinței! Isaia 45:18-20 „Căci așa vorbește Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut și l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocm... Citeste mai mult >>
Ispitirea Domnului Isus!
Ispitirea Domnului Isus. Matei 4:1-11. „Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavolul. Acolo a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți; la urmă a flămânzit. Ispit... Citeste mai mult >>
Respect și reverență înaintea Domnului!
Respect și reverență înaintea Domnului! ! Isaia 12 „În ziua aceea vei zice: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit și m-ai mângâiat! Iată, Dumnezeu este izbăvirea... Citeste mai mult >>
Neprihănirea – Matei 5:20
„Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor”. (Matei 5:20)Neprihănire egal calitatea de a... Citeste mai mult >>