Ce fel de oameni ar trebui să fim?

Ce fel de oameni ar trebui să fim?

2 Petru 3:10-14

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.

Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă,

așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?

Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

De aceea, prea iubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină, și în pace.”

Oamenii sunt diferiți în caracterul lor, în comportament, în abilități și acțiune, dar când este vorba de oamenii născuți din nou, ei trebuie să fie în raport cu Domnul Isus, Mântuitorul lor deopotrivă în ascultare, în umblare, în credincioșie față de Dumnezeu. Matei 11:29 „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima;”

Dacă în vechime, la porunca lui Dumnezeu, poporul trebuia să adune pietre necioplite pentru ridicarea unui altar pe care trebuia să aducă jertfe de bun miros înaintea Domnului, astăzi Domnul Dumnezeu ne cere insistent să dăm pietrele la o parte, să desțelenim ogoarele inimii și pe ele să aducem jertfele plăcute Domnului.

Zilnic suntem „bombardați” cu tot felul de informații, sfaturi, oportunități; și ne întrebăm, pe bună dreptate, ce să acceptăm, ce este de făcut, sau în cine să ne încredem.

Sunt momente în care ne întrebăm cum ne vom descurca în vremurile care vin, sau ce vom face dacă încercările vor fi foarte mari!

Însă Dumnezeu nu lasă încercările la voia întâmplării, ci tocmai pentru a ne crește puterea, nădejdea și credința în ajutorul Lui.

Satana caută să ne provoace oboseală spirituală ca să renunțăm la luptă, însă atunci când ne întoarcem cu toată inima către Dumnezeu, când lăsăm toate îngrijorările și poverile la picioarele Lui, cel rău nu are nici o putere.

Rezistenta noastră în fața oricărei încercări, oricum s-ar numi ea, oferă putere, speranță, curaj și biruință în Isus Cristos care este Domnul.

Așadar prin credință, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinlăuntru se înnoiește din zi în zi.

Pe paginile sfintelor Scripturi descoperim, și viața de asemenea ne arată, faptul că tata și mama, părinții noștri ne părăsesc, dar Dumnezeu rămâne cu noi în veac.

Iar tu, copil de Dumnezeu, indiferent unde te afli din punct de vedere spiritual, indiferent prin ce ai trecut sau prin ce treci din punct de vedere emoțional, să știi ești îmbrățișat de dragostea Domnului.

Ești ținut strâns de mâinile Sale străpunse de cuie. Stai liniștit, tu ești în brațele Celui care te cunoaște foarte bine și a promis că este cu tine în toate zilele vieții tale. Pune-ți toată nădejdea în El și stai în brațele Celui care te sprijină, te prețuiește, și te iubește.

„El știe când stai jos și când te scoli și de departe îți pătrunde gândul, știe când umbli, când te culci și cunoaște toate căile tale…” după cum este scris în Psalmul 139:2-3.

Domnul nu te părăsește niciodată. Te ține de mână ca pe Asaf, îți întărește genunchii slăbănogiți și îți pune picioarele pe stâncă, să nu te mai clatini și să nu te doboare vreun vânt de învățătură străină.

Nu permite ca știrile tulburătoare, sau obstacole neașteptate să te umple de teamă, sau să te facă să te simți singur; Dumnezeu este un scut în jurul tău și îți va ține capul sus.

Prieten drag, să știi că ești foarte prețios în ochii lui Dumnezeu.

El te ține, El nu te va părăsi nici în veșnicie și te așteaptă acolo cu drag; rămâi în „Corabia” salvării pe care o conduce Isus spre „Liman”.

Lumea în care trăim noi astăzi este o lume a distrugerii; se nimicește pe sine, nimicind toate valorile lui Dumnezeu. S-au ridicat oameni noi, care nu mai ascultă glasul lui Dumnezeu și care nu mai apreciază valorile spirituale, creștine.

Unde ești omule? a întrebat Dumnezeu în Grădina Edenului! Dar omul s-a ascuns, nu mai vrea să-L vadă pe Dumnezeu, nu mai vrea să audă de Dumnezeu.

Aceasta este lumea în care trăim; de aceea Dumnezeu a ridicat glasul (Psalmul 29) și se ceartă cu lumea întreagă; dacă la început erau câteva cetăți într-o câmpie în care sodomia era ridicată la rang de virtute, astăzi sodomia a cuprins întreaga lume.

Tuturor celor care vor să vorbească împotriva acestui flagel li se pune mâna la gură, sunt aduși la tăcere; lumea nu mai ascultă de Dumnezeu.

Lumea se ceartă cu Dumnezeu și țipă mai tare acoperind „mâna” de credincioși care înalță imnuri de laudă spre cer.

Până când oare va răbda Dumnezeu, până când îndelunga Lui răbdare va mai îngădui această stare de lucruri?

Discernerea adevărului este una dintre cele mai importante lucruri care trebuie învățate.

Domnul Isus este Sursa și Autorul adevărului. Domnul Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”(Ioan 14:6).

Oamenii din jurul nostru ar putea spune: „Crede tot ce este adevărat pentru tine”, dar deținătorul adevărului absolut este Domnul și în El trebuie să ne încredem și să ne punem nădejdea.

Multe lucruri pe care le auzim sunt minciuni ale dușmanului nostru, căci el este mincinos și Tatăl minciunii, după cum Domnul Isus ne spune în Ioan 8:44.

„Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi”, zice Domnul în Ioan 8:31.

Dacă Fiul ne face slobozi vom fi cu adevărat slobozi, liberi față de păcat.

Căci oricine trăiește în păcat este rob al păcatului, zice Scriptura. Așadar ori ne potrivim adevărului lui Dumnezeu și îl trăim în fiecare zi, ori ne lăsăm înșelați de minciunile celui rău. Cale de mijloc nu există.

„…ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu…?”

Înaintea lui Dumnezeu, contează ce alegeri facem, pentru că alegându-L pe Domnul și adevărul Său, trăind după sfaturile sale, Îl vom „îndupleca”, grăbindu-I venirea.