text Predici scrise

Ce așteptări ai?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Ce așteptări ai?

Iov 37:21-24

„Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui care strălucește în dosul norilor, dar va trece un vânt și-l va curăța.

De la miazănoapte ne vine aurora și ce înfricoșată este măreția care înconjoară pe Dumnezeu!

Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul și dreptatea deplină, El nu le frânge.

De aceea, oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Și îndreaptă privirile spre cei ce se cred înțelepți.”

Suflet mult îndrăgit de Domnul, nu te uita la împrejurări, nu te lăsa învins de situațiile neplăcute care te înconjoară: ridică-ți privirea în sus, pentru că la capătul miazănoaptei, în cer locuiește Domnul Dumnezeu și de la El îți vine izbăvirea.

Domnul Isus ne spunea: când veți vedea toate aceste lucruri întâmplându-se, priviți spre Dumnezeu. El este tăria noastră, El este ajutorul care nu lipsește niciodată în nevoi.

Ajutorul nu vine din „valea” Victoriei, sau din „dealul” Cotrocenilor, nici de la apus, sau din răsărit, ci ajutorul vine de la Domnul care locuiește în cer, la capătul miazănoaptei.

Ce aștepți tu, suflet drag?

Aștepți o schimbare în bine? Scriptura zice că, dimpotrivă, răul se apropie.

Aștepți conducători de țară care să ridice greutățile de pe umerii poporului?

Aceasta este o așteptare înșelătoare, zadarnică! ...

Poate te uiți spre „portiță” care pare închisă și aștepți de multă vreme să ieși dintr-o „vale” peste care apasă din greu norii întristării.

Da, nu-ți pierde nădejdea: „. . va trece un vânt și va risipi orice nor…”vei ieși, te vei bucura și vei spune: Mare Dumnezeu avem!

Avem nevoie de tărie în credință; avem nevoie de tărie în nădejde, de tărie în așteptare, avem nevoie de tăria pe care ne-o poate da Duhul Sfânt…

Sunt oameni, chiar printre credincioși care aleargă în cerc, fără nici o țintă. Ei nu mai au nici o așteptare! Pentru ei totul se termină aici… sub „nori”.

Pentru asemenea oameni, Dumnezeu este departe, plecat cu treburi prin univers! Nu mai au nici o nădejde, nu mai au nici o așteptare de sus!

Norii suferințelor, a lipsurilor, a necazurilor le-a întunecat viața multor oameni care și-au pierdut nădejdea.

„Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui care strălucește în dosul norilor…”

Dar, continuă cuvântul Domnului și aduce vestea bună: „…va trece un vânt și-l va curăța.”

În curând, norii se vor risipi și Soarele va străluci aducând bucurie, vindecare, eliberare mântuire deplină…

Oare câți dintre noi, nu avem în viață mai mult zile cu nori decât cu soare?

Câți dintre noi nu ne frământăm și ne zbatem ca peștele pe uscat îngrijorându-ne de viața noastră și a copiilor noștri?

Când vezi că vine un „nor” mic: un examen pentru studii, sau un examen medical, cerul de deasupra ta s-a întunecat!

Dar, din cer se pornește un „vânt”, care risipește orice nor de întristare, pentru cei ce-și pun nădejdea în Domnul.

Domnul Dumnezeu să aducă vântul cerului care să risipească norii din familii, din Biserici și „Soarele” să strălucească în fiecare ungher al vieții noastre.

După aproape patru mii de ani de la creație, când încă „norii” necredinței… au acoperit pământul, a apărut „Soarele” care a luminat în viața și inima multor mii și milioane de oameni.

În urmă cu două mii de ani, în istoria pământului sortit pieirii, a apărut „Lumina”, „Soarele” neprihănirii care dă lumii viață.

Mulți credincioși nu mai văd minunile lui Dumnezeu în viața lor. Parcă Domnul Dumnezeu stă undeva ascuns, în spatele norilor, sau a celor din fruntea poporului…!

Suflet drag, nu te uita la oameni, nici la împrejurări și nu aștepta un alt „vânt” care aduce nenorocirea. Nu aștepta un alt „vânt” care aduce închiderea Bisericilor, sau apostazia; așteaptă-L pe Isus care a promis că vine!

„Încă puțină, foarte puțină vreme și Cel ce vine, va veni și nu va zăbovi…”

De acum așteaptă ca „vântul” binecuvântat care vine de la Domnul să-ți aducă în suflet: pace, bucurie, fericire, viață, veșnicia, paradisul, Noul Ierusalim.

Așteaptă cu drag și dor vremea când sfinții vor fi în sărbătoare…

Ține-te cu amândouă mâinile de promisiunile lui Dumnezeu. El nu întârzie în împlinirea lor până la ultima virgulă…

Nu știu câți dintre voi ați văzut îngeri; mie mi-a făcut Domnul parte de o priveliște pe care nu am să o uit niciodată. Am văzut cerul plin de îngeri minunați, îmbrăcați în haine de sărbătoare.

Aștept să fiu și eu în mijlocul lor, să mă unesc cu „oastea cerească” să-L laud pe Domnul Isus care m-a scos din mijlocul celor ce se îndreaptă spre Iad.

Vreau să-I cad la picioare și să I le sărut pentru că m-a salvat și mi-a pregătit un loc lângă El în cerul de deasupra norilor. Acolo nu mai este nevoie de altă sursă de lumină, nu mai este nevoie de încuietori la uși, pentru că Lumina este chiar Isus Cristos, Domnul.

Nu știu ce așteptări ai! Împrejurările, lucrurile care ne înconjoară, nu ne sunt favorabile, dar Cel ce a promis că vine, va veni și nu va zăbovi.

Pune-ți nădejdea în „aurora” cerească; în Isus, Domnul și nu vei rămâne dezamăgit.

„De la miazănoapte ne vine aurora și ce înfricoșată este măreția care înconjoară pe Dumnezeu!”

Așteaptă-L cu „candela” aprinsă, pentru că vine foarte curând.

Domnul să te binecuvânteze!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Trupul, sufletul și calea veșniciei (Psalmul 139:13-24)
„Tu, mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele; Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu... Citeste mai mult >>
Rămâi ancorat în Dumnezeu!
Rămâi ancorat în Dumnezeu! Judecători 6:1-4 „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, și Domnul i-a dat în mâinile lui Madian timp de șapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva... Citeste mai mult >>
Închinarea în Duh și Adevăr!
Închinarea în Duh și Adevăr! Ioan 4:23-24 „…vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.... Citeste mai mult >>
Sfaturi părintești – 2Timotei 2:1
„Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus.” (2Timotei 2:1)Cu toții am avut în tinerețe măcar o persoană pe care o admiram, mentori de la care am învățat una sau alta, câte... Citeste mai mult >>
Cu Isus în furtună!
Cu Isus în furtună! Matei 8:23-27 „Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.... Citeste mai mult >>
Ai nevoie de curaj!
Ai nevoie de curaj! Daniel 1:11-13 „Atunci Daniel a zis îngrijitorului, căruia îi încredințase căpetenia famenilor privegherea asupra lui Daniel, Hanania, Mișael și Azaria: „Încearcă pe robii tăi z... Citeste mai mult >>
Prietenul cel bun!
Prietenul cel bun! Psalmul 25:14; Proverbe 17:17. „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El și legământul făcut cu El le dă învățătură.” „Prietenul adevărat iubește oricând și în nenoroci... Citeste mai mult >>
Doamne, ce se întâmplă?
Doamne, ce se întâmplă? Psalmul 3:1-5 „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu! “ Dar, Tu,... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>