Ascunși printre vase

Ascunși printre vase

2 Timotei 1:5-8

„Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta Eunice, și sunt încredințat că și în tine.

De aceea îți aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele.

Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.

Să nu-ți fie rușine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.”

Încă de la Adam, primul om creat de către Domnul Dumnezeu, putem să spunem că s-a instalat în inima lui un duh de teamă și uneori de groază, de spaimă.

La început Domnul Dumnezeu cobora în Grădină ca să stea de vorbă cu omul în fiecare zi și era o bucurie în inima lui Adam. Mai târziu, pe Muntele Horeb, când Dumnezeu din cer a vorbit poporului, acesta s-a umplut de groază și a strigat către Moise: Nu vrem să ne mai vorbească Domnul; să-ți vorbească ție și ne vei comunica poruncile Sale.

Și duhul acesta de frică nu era de la Dumnezeu, ci venea de la cel rău care printr-un șiretlic ispititor, a reușit să înfrice oamenii încă de la început.

În Cartea Genezei 3:9 citim că, Domnul Dumnezeu îl caută pe om, într-o dimineață și-l cheamă pe nume: „Unde ești Adame?”

Adam, păcătuise înaintea lui Dumnezeu și acum îi era teamă să mai vină înaintea Creatorului, de aceea se ascunsese printre pomii din Grădină.

După el, toți oamenii au fost „virusați” cu această boală, numită teamă.

Unii au avut motive întemeiate să se teamă, dar cei mai mulți oameni nu au motive de spaimă și de teamă, totuși auzind o știre care anunță un lucru rău, se „perpelesc” de groază.

Iacov s-a temut când a primit vestea că Esau fratele său, vine cu o ceată de patru sute de oameni înaintea lui.

Moise s-a temut după ce a omorât egipteanul care bătea un om din neamul lui.

David s-a temut de împăratul Saul; apoi s-a temut de fiul său Absalom.

Ucenicii Domnului Isus s-au temut când erau pe mare și valurile erau gata să le umple corabia.

Petru s-a temut în curtea marelui preot să recunoască faptul că este unul din ucenicii Domnului și L-a tăgăduit, ca să nu-și piardă viața.

Noi înșine ne temem și ne îngrijorăm de ziua de mâine și Satan vrea să ne țină legați într-un duh de frică.

Ne temem că vom cădea, ne temem de veștile rele, ne temem să spunem adevărul, ne temem de ceea ce vor spune alții despre noi.

Dar, așa cum spuneam, duhul de frică nu vine de la Dumnezeu. Pavel îi spune lui Timotei: „Să știi că Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.”

Totuși de frica oamenilor, ne ascundem de multe ori în spatele minciunii, sau în spatele ușilor închise și de multe ori ca și Saul, ne ascundem printre vase.

Apostolul Pavel ne învaţă în versetul șapte, că „duhul de frică”, nu vine de la Dumnezeu şi că nu ar trebui să ne fie ruşine de mărturia noastră despre Isus Hristos.

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.”

Aceste trei lucruri: puterea, dragostea și chibzuința, ne sunt date de Dumnezeu pentru a ne ajuta să învingem teama sau timiditatea în slujire, și de ce nu, în viața de zi cu zi.

Vrăjmașul sufletelor noastre se va folosi de tremurul sufletului și de teama noastră, pentru a ne împiedica să ne exprimăm adevărul pe care-l cunoaștem; însă dacă în noi sălășluiește o credință autentică, care se încrede în Domnul, putem depăși această slăbiciune în Numele Lui.

Pavel în puterea Duhului Sfânt, zice: „Și noi credem, de aceea și vorbim” (2. Corinteni 4.13). El știa că este nevoie de îndrăzneală pentru a spune adevărul în prezența vrăjmașilor, dar noi ne temem adesea să spunem adevărul atunci când suntem în prezența fraților noștri care așteaptă pe Mirele!

Unii se sfiesc să vorbească într-un studiu Biblic, adevărul și nu fac un comentariu corect, care să hrănească sufletele și să ne întărească în credință.

Sau faptul că un frate tace în adunare și care ar putea fi de ajutor pentru consolidarea credinței, este „oprit”, de teamă, de timiditate...

Adunarea va fi lipsită de ajutor și hrană spirituală, dacă în noi domnește teama, lașitatea.

Dumnezeu dă și „chibzuință”. Aceasta este înțelepciunea de a ști cum să ne folosim darul, fără să ne fie frică de oameni, sau de împrejurări.

Psalmul 27:1 „Domnul este lumina și mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinul vieții mele. De cine să-mi fie frică?

Mă rog ca Domnul, Dumnezeu să-ți alunge orice frică, orice temere și să-ți dea putere de înaintare pe cale. Amin!