Am trăit un an de pandemie!

Am trăit un an de pandemie

Psalmul 29:1-9

„Fiii lui Dumnezeu, dați Domnului, dați Domnului slavă și cinste.

Dați Domnului slava cuvenită Numelui Lui!

Închinați-vă înaintea Domnului îmbrăcați cu podoabe sfinte!

Glasul Domnului răsună pe ape, Dumnezeul slavei face să bubuie tunetul: Domnul este pe ape mari.

Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreț.

Glasul Domnului sfarmă cedrii; Domnul sfarmă cedrii Libanului; îi face să sară ca niște viței, și Libanul și Sirionul sar ca niște pui de bivoli.

Glasul Domnului face să țâșnească flăcări de foc, glasul Domnului face să se cutremure pustia;

Domnul face să tremure pustia Cades.

Glasul Domnului face pe cerboaice să nască; El despoaie pădurile; în locașul Lui totul strigă: „Slavă!”

Psalmul 29, este supranumit: „Cântarea celor șapte tunete!” În cuprinsul psalmului este descrisă parcă, vremea pe care lumea zilelor noastre o trăiește, și anume, „furtuna” iscată de glasul lui Dumnezeu, care vine ca un tăvălug peste lumea întreagă. (Inundații, uragane, cutremure, valuri uriașe, roiuri de lăcuste, războaie distrugătoare, alunecări de teren, case înghițite de ape și de pământ…

Oare, anul de pandemie 2020-2021, a fost o întâmplare nefericită pentru omenire? A fost un accident la scară mondială, sau a fost o școală pentru oamenii pământului în general și un examen greu de credință, pentru Biserica Domnului?

Este greu de formulat un răspuns la aceste întrebări, dar cu siguranță, prin toate evenimentele și încercările pe care le-a lăsat Domnul Dumnezeu peste pământ în perioada aceasta, a vrut să avertizeze lumea de păcat și în același timp, a vrut să cheme „pocăiții”, la pocăință.

Lucru greu pentru noi, care susținem că suntem credincioși!

Este foarte greu să cedăm din ale noastre și chiar ne revoltăm când suntem chemați la pocăință.

Pentru aceasta însă, Dumnezeu din cer a ridicat glasul (conform Psalmului 29), pentru că oamenii au încetat să-L mai asculte în bine, în bunăstare, în sănătate, în belșug de pâine…

Se pare că și Biserica, care ar fi trebuit să-I fie loială Mântuitorului, și-a întors fața de la El și a îndreptat-o spre ofertele, spre manifestările, spre ritmurile și spre practicile și idolatria lumii.

Și Dumnezeu nu stă nepăsător față de o așa mare „trădare”, din partea Bisericii pentru care Domnul Isus, Fiul și-a dat viața.

Am avut nevoie de un an de suferință și de pandemie în „școala” lui Dumnezeu, pentru ca să învățăm faptul că nimic din ceea ce avem nu ni se cuvine și nimic nu avem prin meritele noastre.

Am avut nevoie de un an de pandemie, ca să învățăm să-I mulțumim lui Dumnezeu că putem să respirăm liber, fără aparate.

Am avut nevoie de un an de pandemie, ca să învățăm să-I mulțumim lui Dumnezeu că avem gust și putem să savurăm atâtea bunătăți pe care ni le oferă în fiecare zi, chiar și în încercare.

Am avut nevoie de un an de pandemie, ca să învățăm să-I mulțumim lui Dumnezeu că avem miros și putem să ne bucurăm de parfumul florilor și de aroma pâinii de fiecare zi pe care ne-o pregătește.

Am avut nevoie de un an de pandemie, ca să învățăm să-I mulțumim lui Dumnezeu că avem ochii deschiși să putem admira frumusețile pe care Dumnezeu le creează în fiecare perioadă pentru noi.

Am avut nevoie de un an de pandemie și restricții dure, ca să învățăm să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne putem mișca liberi, fără ajutoare suplimentare.

Unii se luptă să respire și se bucură de fiecare inspirație; mulți oameni se luptă cu cancerul, alții se luptă cu infirmitățile; unii se luptă ca să audă din nou, alții se luptă cu moartea.

Dar noi suntem scutiți de toate aceste suferințe, prin harul lui Dumnezeu. De aceea, suntem mai mult decât motivați să-I dăm slavă Domnului pentru toate binefacerile și suntem chemați la pocăință și unitate sfântă.

Dumnezeu să ne binecuvinteze!