text Predici scrise

Adevărata prietenie!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Adevărata prietenie!

Proverbe 17:17

„Prietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate.”

Prietenia este un dar de la Dumnezeu, pe care ar trebui să-l prețuim și să-l cultivăm mai întâi în „grădina” inimilor noastre și apoi în relațiile cu cei de lângă noi.

Desigur că există și prietenii false între oameni, nu între om și Dumnezeu, pentru că El nu acceptă prietenii înșelătoare.

Există prieteni care în loc să-ți mai ușureze din poveri, dimpotrivă, mai adaugă. Avem exemplul celor trei prieteni ai lui Iov, care în loc să-l mângâie și să-l ajute în necazul și în suferința lui, mai mult îl apăsau prin cuvântările lor.

Iov 12:4: „Eu sunt batjocora prietenilor mei când cer ajutorul lui Dumnezeu: dreptul, nevinovatul, de batjocură.”

Dar nu despre astfel de prieteni sau prietenii voi scrie în aceste puține rânduri, ci despre adevăratele prietenii.

Cea mai frumoasă prietenie și cea mai benefică pentru un om este prietenia cu Dumnezeu, așa cum este scris în Cartea lui Iov 22:21: „Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace; tevei bucura astfel de fericire.”

În Evanghelia după Ioan 15:14, Domnul Isus Mântuitorul ne spune cum Își alege prietenii dintre fiii oamenilor: „Voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu.”

Domnul Isus prezintă în aceste cuvinte o prietenie la nivel înalt, o prietenie fidelă, loială, sfântă bazată pe ascultarea și împlinirea voii lui Dumnezeu.

Prietenul adevărat, spune Înțeleptul Solomon, …iubește oricând, în orice împrejurare și în necaz, sau în nenorocire, se comportă ca un frate.

La o astfel de prietenie, curată, sfântă, ascultătoare de Dumnezeu, implicând împlinirea poruncilor Sale, ne cheamă Domnul prin Scriptură.

Într-o relație de prietenie putem găsi alinare, sprijin și tovărășie în momentele de tristețe, de descurajare. Un prieten adevărat este dispus să stea alături de tine în toate circumstanțele vieții, indiferent de dificultățile cu care te confrunți.

Așa le-a promis Domnul Isus prietenilor Săi, în Evanghelia după Matei 28:20b: „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.”

Învățând de la Domnul Isus, trebuie să ne străduim cât ține de noi, să ne înconjurăm de prieteni fideli, loiali, cărora să le arătăm dragoste și sprijin în orice situație.

În același timp, Scriptura și viața ne arată că în călătoria pe pământul acesta este esențial să ne înconjurăm de prieteni loiali, care ne susțin, ne întăresc și ne încurajează în luptele noastre zilnice.

În Vechiul Testament găsim exemple de prietenii puternice, făcute dintr-o dragoste neprefăcută, curată, sinceră. Spre exemplu este prietenia dintre Ionatan și David, care au jurat să fie prieteni fideli, loiali, de neclintit chiar și în situații dificile, dramatice.

1 Samuel 20:42: „Și Ionatan a zis lui David: „Du-te în pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: „Domnul să fie pe vecie între mine și tine, între sămânța mea și sămânța ta.”

Prietenia adevărată se bazează pe o dragoste neprefăcută, curată, intimă, sfântă și dacă este nevoie, chiar cu sacrificiu.

În Noul Testament, Domnul Isus Însuși vorbește despre sacrificiul prieteniei spunând în Ioan 15:13: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi”.

Avraam a avut un comportament așa de frumos, de curat, de sfânt încât Domnul Dumnezeu l-a numit: „Prietenul Său.” Iacov 2:23: „…Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit neprihănire” și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”.

În Evanghelia după Ioan 15:15, Domnul Isus spune: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.”

În toate zilele vieții, este nevoie să arătăm dragostea lui Dumnezeu prin faptele și cuvintele noastre, pe care le adresăm celor de lângă noi, astfel ca fiecare să fie încurajat, îmbărbătat.

Prietenia este o binecuvântare pe care ar trebui să o cultivăm și să o prețuim în orice moment. Prin manifestarea prieteniei ne putem vindeca rănile emoționale, putem găsi alinare și sprijin în momentele grele și putem simți prezența lui Dumnezeu în viețile noastre.

Fie în bucuriile vieții, fie în încercări, adevărații prieteni sunt cei care te încurajează, te susțin, te mângâie și te ajută să înaintezi pe Cale.

Pe măsură ce experimentezi în viața ta, Evanghelia mântuirii și descoperi ce înseamnă prietenia din perspectiva Scripturii, îți vei face adevărați prieteni, nu „contacte” pe rețelele de socializare, ci prieteni adevărați, reali, care împărtășesc aceleași gânduri în Cristos Isus.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Se apropie ziua judecății!
Se apropie ziua judecății! ! Obadia: 1-4 „Proorocia lui Obadia. Așa vorbește Domnul Dumnezeu despre Edom: – „Noi am auzit o veste din partea Domnului, și un sol a fost trimes cu ea printre neamuri,... Citeste mai mult >>
ÎNTREBĂRILE BIBLIEI: „Cine-I va zice : „Ce faci?” (Iov 9:1-12)
ÎNTREBĂRILE BIBLIEI: „Cine-I va zice: „Ce faci?” (Iov 9:1-12)Iov, după ce Îl prezintă pe Dumnezeu în cuvinte admirabile, spune: „Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: „Ce faci?” (12)Întrebare... Citeste mai mult >>
Biruința câștigată în unitate!
Biruința câștigată în unitate! 2 Cronici 20:7-9 „Oare n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii țării acesteia dinaintea poporului Tău Israel, și n-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moștenire s... Citeste mai mult >>
La început, Dumnezeu...!
La început, Dumnezeu…! Geneza 1:26-27. Ioan 1:1-4; 14 „Apoi Dumnezeu a zis: „Să face om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, pes... Citeste mai mult >>
Dacă Mă iubiți...!
Dacă Mă iubiți…! Ioan 14:15 „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” În cuvintele acestea ale Mântuitorului, găsim miezul tuturor învățăturilor Domnului despre dragoste și ascultare față de Dumne... Citeste mai mult >>
Cânt Domnului că mi-a făcut bine!
Cânt Domnului pentru că mi-a făcut bine! Psalmul 13:3-6 „Privește, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morții, ca să nu zică vrăjmașul meu: „L-am biruit!... Citeste mai mult >>
„...nu te teme;...” - Genesa 15:1
„După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie, și a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău, și răsplata ta cea foarte mare.” (Genesa 15:1)Avraam, patriarhul lui Is... Citeste mai mult >>
Oamenii își vor da învățături după poftele lor!
Oamenii își vor da învățături după poftele lor! 2 Timotei 4:1-5 „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Cristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împără... Citeste mai mult >>
Nu fiți iubitori de bani!
Nu fiți iubitori de bani! Evrei 13:5-6 „Să nu fiți iubitori de bani. Mulțămiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi. “ Așa că putem zice... Citeste mai mult >>
Prietenia lui Isus; Ioan 15:12-17
„... Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, ... ” (Ioan 15:12-17)Zilele trecute, verificân... Citeste mai mult >>