text Poezii crestine

An nou

de Laura Minciună
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Laura Minciună
Mantaua nopții iarăși s-a lăsat
Și dimineața vine-n noul an,
Căci Dumnezeu de noi s-a îndurat
Și ne-a purtat către un nou liman.

A fost un an deosebit, se spune,
În care-am fost cu toții încercați,
Mulți au plecat prea brusc din astă lume,
Tot mulți rămas-au triști, debusolați.

Momente bune, clipe grele, lecții,
Popasuri între două încercări,
Cauți răspunsuri și aduni colecții
De vise, utopii sau realizări.

Ai vrea să-ți fie viața o poveste,
Ușoară și-mplinită, fără greu,
Dar mai întâi, sufletul unde-ți este
Și unde Îl păstrezi pe Dumnezeu?

O binecuvântare ne e anul
Aceasta nou, pe care l-am primit.
În el, chiar Dumnezeu ne face planul,
Doar El ne dă ce trebuie trăit.

Subordonează-ți Lui visele tale,
Căci ești în planul Său de mântuire,
Al Lui Cuvânt să-l împlinești pe cale,
Să poți primi eternă moștenire.

Să nu privești spre viitor cu frică
Și nu te-ngrijora pentru nimic,
Să crezi în Dumnezeu, că te ridică,
El este mare, pe când tu- ești mic.

Credința-n Domnul să ne motiveze,
Căci El are controlul absolut,
Iar conștiința noastră să vegheze
Privind spre viitor, nu spre trecut.

Doamne, nu știm de vrei promisiuni
Cum am făcut de-atâtea alte dăți,
Ci o să-Ți mulțumim în rugăciuni
Și vei fi Primul în priorități.

Hudești, 01.01. 2022

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Care este diferența dintre sufletul și duhul umanității"
Categorie:  Studiu biblic  Sufletul și spiritul-duhul constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru legate, însă ele pot fi separate (Evrei 4:12). Sufletul reprezintă e...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine poate primi sfânta impărtășanie conform Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Cine se poate împărtăși conform voinței divine?Prima mare întrebare la care trebuie să reflectezi este: Dacă Domnul Isus îți întinde paharul, ești pregătit să...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Un creștin poate pierde mântuirea?"
Categorie:  Studiu biblic  În primul rând, este important să ne definim termenul de „creștin”. Nu orice persoană care a spus o rugăciune sau a crescut într-o familie creștină poate fi c...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aria lui Ornan-,,Aravna,, Iebusitul"
Categorie:  Studiu biblic  Două Întrebări Despre Proprietarul PământuluiAșadar, ne confruntăm cu două întrebări importante: Cum se numea bărbatul care deținea pământul? Și, cât l-a plăt...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Bătălia pentru credință"
Categorie:  Studiu biblic În lupta pentru biserică trebuie să fim vigilenți și să ne păzim de cei care se strecoară ca lupi în haine de oaie. Aceștia sunt persoane care pretind că sunt creșt...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Familia şi biserica în societate"
Categorie:  Studiu biblic  Familia și biserica sunt două concepte fundamentale în creștinism. Familia este considerată a fi o instituție divină creată de Dumnezeu pentru a oferi un cadr...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când intervine Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic Potrivit Bibliei, Dumnezeu intervine în viața oamenilor în mai multe moduri, dar cele mai semnificative sunt prin acțiunile Sale miraculoase și prin răspunsul la ru...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Bătălia de la Armaghedon -in Vremurile Finale"
Categorie:  Studiu biblic  Bătălia finală de la ArmaghedonConform cărții Apocalipsa din Noul Testament al Bibliei creștine , Armaghedon ( / ˌ ɑːr m ə ˈ ɡ ɛ d ən / ; greaca veche : Ἁρμαγ...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lunea mare - ziua curatirii templului si blestemului smochinului"
Categorie:  Studiu biblic  I. CONTEXT GENERAL – SĂPTĂMÂNA MARE ÎNCEPELunea Mare este a doua zi din ultima săptămână a vieții pământești a lui Isus Hristos.După Intrarea triumfală în Ier...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să trăiești cu Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic  Ce înseamnă să trăiești pentru Dumnezeu?Această întrebare profundă ne invită să ne conectăm cu esența spirituală a vieții noastre și să căutăm o înțelegere ma...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise