Vremurile din urmă

Cu pași nemăsurați se apropie
O zi când lumea va afla
Că ce-a fost scris cu slove sfinte
Se va-mplini, se va vedea.

Acum, noi resimțim fiorul
Lucrării ce-a început deja,
Se mișcă lucrurile-n grabă
Ca să-mplinească Biblia.

Și orice zvon, orice cutremur
Și orice boală sau război
Și orice lipsă de credință
Când ura, cearta sunt în toi,

Când se dezlănțuie minciuna,
Când bârfa e ceva normal,
Când lipsa de iubire face
Să fie totul imoral,

Ne spun că nu e mult și Domnul
Va reveni în slava Sa
Și nu vine să mântuiască,
Ci judecată ca să de-a.

Pornirea firii se afirmă,
Se-ncinge într-un joc nebun,
Rostind sentință fără preget:
Că ce-a fost rău, acum e bun.

Nu-i chip să poți descrie-n vorbe
Declinul lumii din prezent:
Păcatu-și afișează chipul,
Pe Dumnezeu Îl vor absent;

Familia-i reformulată
Într-un limbaj chiar depravat,
Cum tot ce-a fost corect odată,
Acum e totuși demodat.

Copiii vor să ni-i educe
După principiul secular,
Să modeleze-n ei o formă
De necredință tot mai clar.

Ce haos în relații astăzi
În primării și în guvern,
Între părinți, copii, familii,
Chiar între șef și subaltern!

Iar lipsa de respect maschează
Motive-ascunse tot mai des,
Se calcă totul în picioare
Pentru un propriu interes.

Cât, Doamne, mai îngădui faima
Ce-și poartă mândră pieptul scos
Și cât mai rabzi Tu egoismul
Ce urâțește ce-i frumos?

De-am sta să așternem pe hârtie
Și jalea celor apăsați
Sub dictatură, tiranie,
Am fi și noi împovărați.

Nu-i greu să vezi cum se aprinde
O luptă la nivel mental,
Cum cei mai mulți cad pradă astăzi
Loviți, striviți în mod brutal.

Depresia și stresul frânge
Atâtea inimi din popor,
Și lasă golul tot mai mare
Din ei, din sufletele lor.

Sunt însetați după putere
Și scaune și promovări
Și nici Cuvântul parcă, Doamne,
Nu mai produce transformări.

Ascultă glasul ce se 'nalță,
Puțini rămas-au la altar,
Dar strigătul lor cheamă iarăși
După-ndurare, după har.

Și robilor Tăi dă putere
Să nu coboare-n compromis,
Să nu renunțe la nădejdea
De a ajunge-n Paradis.

Nu oameni am urmat în vale,
Ci pe Acela ce ne-a spus
Că într-o zi se va întoarce
Să-și ia Mireasa cu El sus.

O, vino, vino, iar te strigă
Un număr mic, dar însemnat,
De credincioși ce Te declară
Atât ca Domn, cât și-Împărat;

Atât ca Cel ce vei rămâne
Întotdeauna Ava, Tata!
Biserica din nou Te cheamă,
Revino iarăși, Maranata!