text Poezii crestine

Compromisul ne coboară

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Compromisul ne coboară
De pe treptele de har.
Este pentru noi povară
Care sufletul doboară
Și are un gust amar.

Sfinții nu fac compromis.
Ei au nobil caracter
Și se țin de ce e scris,
De Adevărul neînvins
Pentru a ajunge-n cer.

Compromisu-i târguială
În funcție de interes.
Nu-i adevăr, este spoială
Și pe cel mai slab înșală,
Fiindcă n-are de ales.

Cel cu adevăr deplin
Nu se compromite.
Pentru el e da și-amin.
El rămâne tot senin
Și atunci când vin ispite.

Compromisul și minciuna
Nu vor susține adevărul.
Ei au scuze-ntotdeauna
Și dezlănțuie furtuna
Când nu le-ai făcut hatârul.

Adevărul și virtutea
Nu se leagănă de vânt.
Judecă adânc cu mintea
Și pot ține în sus fruntea:
Nu privesc către pământ.

Compromisul te arată
Dacă ai statornicie;
Dragostea, dacă-i curată,
Dacă ai pe suflet pată,
Dacă ești legat de glie.

Cine-i mai legat de Domnul
Decât de lumea trecătoare
Nu-i îndoaie șira banul,
Nu-l apleacă interesul,
Are doar principii clare.

Compromis fac cei nesinceri,
Orișicum se vreau în față.
Vreau ca să se dea drept îngeri,
Dar urechi n-au pentru plângeri,
Pentru cei cu greu în viață.

Nu cunosc deloc ce-i mila,
Nu-i recomandă bunătatea
Că ei se impun cu sila
Și rezolvă ca Dalila,
Ignorând sinceritatea.

Compromisu-mpacă oameni,
Însă nu pe Dumnezeu.
Vei culege ceea ce semeni,
Vei avea prieteni vicleni,
Lucrând cu duh de fariseu.

Inima deplin curată
Nu are nimic de-ascuns.
Cu conștiința nepătată,
Îl vei întâlni odată
Sus în slavă pe Isus.
Amin.
(Sâmbătă, 3 mai 2025)

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Distopie
Ai întrebări, dar te temi de răspuns,Simți golul care poartă-a Lui conturDar îl respingi deși îl cauți pe-ascuns,Urechea ta nu prinde niciun murmur.Ai pus numele Lui între cuvinteCa pe un semn uitat î... Citeste mai mult >>
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit
Constatare
Să ne hrănim cu lapte,Să bem din biberon,Să fim copii în fapte,Să ne jucăm șotron.În viața de credințăAșa ne comportăm,Noi nu vrem biruințăPe alături tot călcăm. Emilia Dinescu