text Poezii crestine

Scara cerului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ioan Vasiu
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șeba
și și-a luat drumul spre Haran.
A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințise
soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la căpătâi, și s-a culcat
în locul acela.
Și a visat o scară rezemată de pământ, al cărui vârf ajungea
până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau și se coborau pe scara
aceea. Și Domnul stătea deasupra ei... "" Amin. ,

Suntem din nou în casa de închinare,
Aici e locul unde ne adunăm mereu
În Numele Celui bogat în îndurare,
Că aici dă Domnul binecuvântare -
Și aicea ne vorbește Dumnezeu.

Dumnezeu vorbeșteîn feluri diferite:
Prin prorocii Săi, prin Duhul Sfânt,
Sau prin vise și vedenii închipuite
Prin care omului să-i fie deslușite
Căile și rostul pribegiei pe pământ.

Într-un vis de noapte îi vorbise odată
Lui Iacov, pe când fugea ănfricoșat,
Arătându-i într-o vedenie minunată
O scară înaltă de pământ rezemată,
Al cărui vârf era în cerul luminat.

Și cât de tainic avea să i se pară
Visul care îi tulburase somnul!
El a văzut cum pe aceasă scară
Îngerii suie într-una și coboară -
Iar deasupra scării era Domnul!

Ori, prin visul și vedenia revelată
Și nouă ne vorbește Duhul Sfânt...
Că scara văzută de Iacob ne arată
O legătură strânsă și necurmată
Între cerurile sfinte și pământ.

Îngerii grăbiți să urce și să coboare
Noi nu-i vedem, dar îi simțim mereu,
Sunt trimișii Lui, duhuri slujitoare,
Să îndeplinească o slujbă fiecare,
Pentru cei care-L iubesc pe Dumnezeu.

Ei au fost creați cu un scop anume
De Însuși Dumnezeu - pentru slujire,
Iar slujirea îngerilor presupune
Vegherea sfinților din astă lume,
Aleși de Domnul pentru mântuire.

Prin visul lui Iacov, Domnul ne învită
Să urcăm la cer pe scara revelată...
Dar cine nu are inima neprihănită,
N-are o dragoste și credință neclintită
Nu va ajunge-n ceruri niciodată.

Ce mare har să îmi arate Domnul mie
Scara cerului! Un neasemuit tablou!
Dar DomnulIsus a spus, ca toți să știe,
Că nimeni nu va intra-n Împărîție
Fără lucrarea na, terii din nou.

Ori nașterea din nou - scrie-n Cuvânt -
Este o lucrare tainică și nepătrunsă
De înnoire a inimii prin Duhul Sfânt,
O înnoire a minții, și-n cuget și în gând
Care nu poate să rămână ascunsă.

Trebuie să se vadă rostul înnoirii -
A alipirii de Domnul prin credință...
Aceasta-i singura cale a mântuirii
De a primi cununa-n ziua răsplătirii
În mijlocul cântărilor de biruință.

Azi visul lui Iacov ne adeverește
Că scara cerului e rezemată sus
Și Dumnezeu e Cel ce o întărește,
Fiind legătura care ne unește
Prin jertfa de pe cruce a Domnului Isus.

Este comuniunea reală și sfințită
Între Dumnezeu și omul credincios...
E scara credinței de Domnul rânduită
Pe care să urcăm la casa pregătită
De Domnul nostru Isus Hristos.

Avem o datorie sfântă și anume,
Să urcăm pe scara cerului mereu,
Știind că Mântuitorul nostru spune
Că suntem în lume, dar nu din lume,
Ci suntem născuți din Dumnezeu.

Pe scara cerului sfântă și curată
Suie sfinții Lui de-aici, din vale...
Deasupra scării Dumnezeu ne-așteaptă
Să ajungem în Împărăția luminată
De strălucirea slavei Măreției Sale.
Amin
Alba Iulia 14 august 2026.



Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>