Voia Ta, Doamne

Voia Ta, Doamne

Am găsit, - zicea Stăpînul
Om ce face voia Mea;
Ca şi David, nu e altul,
În toate,-a Mă asculta.

De cînd era copilaş,
S-a pus planul de salvare...
Iată, prin al său urmaş,
Se zideşte-un Templu mare!

Multe taine a pătruns
Şi-are un cuvînt aparte,
Voia Domnului a fost:
Pentru el, un har aparte...

Vrem pe-acest făgaş şi noi,
Să facem o socoteală...
Ce vrea Domnul de la noi?
Voia Lui nu-i o povară!

Voia Lui, nici nu greşeşte,
Chiar de nu-s lauri şi flori...
Şi-n voia Lui, se slujeşte
Deseori, cu-adînci fiori...

Auzim ades chemarea
Cu-n susur blând şi duios...
Şi-apoi, vine îndoiala:
Oare,-i voia lui Hristos?

Oare, Domnul, vrea ca sfinţii
Să privească înapoi,
În loc să înainteze,
În slujbe mereu mai noi?...

E drept, că nu-i voia Lui
În tot ce ţi se iveşte...
Dar lumina Domnului,
Voia Lui înfăptuieşte.

Nu cu lucruri pieritoare,
Ne-a salvat al nostru Domn,
Ci cu-n har de ascultare
Cînd un glas suna din Tron.

Cînd a răsunat strigarea,
Hotărînd eliberarea
Omului, din făr'delege,
Doar Mielul primea chemarea!

"Eu Mă duc, în sulul cărţii,
Tată, să notezi, să scrii,
Vreau s-o scap din gheara morţii
Şi la cer îi voi răpi!

Voia Ta, Mă înfioară...
E prea grea în Gheţismani!
Dar Mă plec a treia oară,
Pînă vin ai Mei duşmani..."

Lacrimi, şi sudori de sînge...
Chinul greu din rugăciuni...
Toate stăteau a conduce,
O salvare de mulţimi!

Cum vezi voia Lui în tine?
Unde te-ai şi poticnit,
De te părtineşti pe tine,
Fără voia Celui Sfînt?

Nu faci voia Lui, căci alţii,
Dau în tine cu noroi...
De aceea,-ngropi talanţii
Jos, acolo, în gunoi...

Nu te porţi smerit pe cale,
Că-alţii te râd tot mereu
Şi îţi dai drepturi pe care,
Nu le afli-n sfatul Său.

Nu mai vii la adunare
Căci un frate te-a jicnit...
Voia Domnului-i răbdare,
Luptă pînă la sfîrşit!

Nu-ţi acumula păreri,
Şi nici scuze pe moment...
Cere iar de Sus, puteri,
Fugi de-al lumii, greu torent!

Nu-ţi cîntări frate, timpul,
Cînd e vorba de arginţi;
Să lipseşti iar de la Templu,
Căci pe tine, tu, te minţi.

Nu răspunde uşuratic
Arătîndu-ţi ai tăi nervi;
Asta nu-i scuză... e laţul
În care, eşti iar captiv...

Deşi voia Lui adesea,
Cere lacrimi... drumu-i greu...
La sfîrşit, e biruinţa,
Chiar de rîde azi, cel rău.

El loveşte, iar tu, rabdă!
Voia Lui ţine-o mereu,
Şi viaţa-ţi va fi plină
De Isus, şi harul Şău.

Nu te înfrica în viaţă,
Ca să intri-n voia Lui,
Căci salvarea Lui, dă graţii,
Mare este harul Lui!

Voia Domnului, ne cere
Înc-o clipă să veghem,
Şi-n curînd, har de putere,
Primim să înaintăm...

Ce folos, de poticnire...
Tot mereu te ţine stors,
Şi nu porţi sfînta făclie,
Pînă sus, la sfinte porţi.

Ce arvună, ce-ndurare,
Ce avînt ne dă pe culmi
Cînd şti că o porţi în taină,
Şi în ea, mereu rămîi.

Rupe orice legătură,
Care vrea a te lega...
Să nu ai încărcătura
De a nu face, voia Sa.

Fericirea-n cursul vieţii
Pîn' ajungi la sfinte porţi,
O trăieşti doar în virtutea,
Şi-n voinţa Lui Hristos.

Chiar de gemi în cortu-acesta,
Ştim că va veni o zi,
Cînd vom sta cu toţi la masa,
Unde-s numai bucurii.

Vino prietene, te cheamă
Chiar Isus, cu harul Său!
Intră şi tu-n a Lui turmă,
Fugi de glasul celui rău!

Vino, şi fă legămîntul,
Intră-n voia Domnului!
Împineşte azi Cuvîntul,
Nu mai fă voia oricui...

Vino cu poveri, cu lacrimi,
Vin cu temeri la Isus,
Vino, căci eliberarea,
N-o găseşti aicea, jos...

Ne te teme-n a Lui palmă,
Încă poate a primi...
Îndrăzneşte, căci te cheamă,
Voia Lui a împlini!
amin