text Poezii crestine

Vinovată e dorința

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Vinovată e dorința
Care vrea cu nerăbdare,
Fiindcă-i pare diferit
Ceea ce este oprit
Și osândit de înfrânare.
Aceasta e neascultare.

Dacă vrei adevărata
Fericire pământească,
Chiar dorința cea mai mare
Pune-o pe amânare.
Nu-ți dori să se-mplinească
Ca nu cumva să te rănească.

Cine poate ca să aibă
Orișice-ar dori în sine
Și-are mintea mai isteață
Trebuie să știe-n viață
A-și permite mai puține,
Ca să n-ajungă de rușine.

Multor răi li se-mplinește
Tot ce vor și cer mereu
Și-n viață, și acasă,
Numai pentru că-i apasă
Blestemul lui Dumnezeu
Pentru tot ce-au făcut rău.

Că dorințele-mplinite
Duc la rău și nebunie,
La păcat și desfrânare,
La dezmăț, destrăbălare
Și la moarte pe vecie.
Nu sfârșesc cu bucurie.

Oricât de fericită-i starea
În care-n lume ne-am găsi,
Tot mai avem câte-o dorință
Pe care-ncercăm cu străduință
Doar cumva s-o împlinim,
Că-atât de mult noi o râvnim.

Din cea mai mare fericire
Ce-n lume ne-am fi dobândit,
Noi tot vom mai avea dorința
Să ne desfătăm ființa
Cu ceva și mai fericit.
Așa e omul nemulțumit.

A nu dori e mult mai bine
Decât este a avea.
Dorința chinuiește,
Nicidecum nu fericește.
Mai bine-i fără ea,
Cu Dumnezeu de-a pururea.
Amin.
(Luni, 23 noiembrie 2020)

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>