Vinovată e dorința

Vinovată e dorința
Care vrea cu nerăbdare,
Fiindcă-i pare diferit
Ceea ce este oprit
Și osândit de înfrânare.
Aceasta e neascultare.

Dacă vrei adevărata
Fericire pământească,
Chiar dorința cea mai mare
Pune-o pe amânare.
Nu-ți dori să se-mplinească
Ca nu cumva să te rănească.

Cine poate ca să aibă
Orișice-ar dori în sine
Și-are mintea mai isteață
Trebuie să știe-n viață
A-și permite mai puține,
Ca să n-ajungă de rușine.

Multor răi li se-mplinește
Tot ce vor și cer mereu
Și-n viață, și acasă,
Numai pentru că-i apasă
Blestemul lui Dumnezeu
Pentru tot ce-au făcut rău.

Că dorințele-mplinite
Duc la rău și nebunie,
La păcat și desfrânare,
La dezmăț, destrăbălare
Și la moarte pe vecie.
Nu sfârșesc cu bucurie.

Oricât de fericită-i starea
În care-n lume ne-am găsi,
Tot mai avem câte-o dorință
Pe care-ncercăm cu străduință
Doar cumva s-o împlinim,
Că-atât de mult noi o râvnim.

Din cea mai mare fericire
Ce-n lume ne-am fi dobândit,
Noi tot vom mai avea dorința
Să ne desfătăm ființa
Cu ceva și mai fericit.
Așa e omul nemulțumit.

A nu dori e mult mai bine
Decât este a avea.
Dorința chinuiește,
Nicidecum nu fericește.
Mai bine-i fără ea,
Cu Dumnezeu de-a pururea.
Amin.
(Luni, 23 noiembrie 2020)