Vino, Doamne!...

Vino, Doamne!...

O! Vino Doamne, vino mai de grabă
La poporul Tău, ce mereu se-ntreabă,
Când v-a fi venirea, pe-al cerului nor
Înconjurat de îngeri, mii de mii in cor?

Geme-azi şi suspină, de urâciuni multe
Copiii Tăi sinceri ce vor să Te-asculte,
Zilnic varsă lacrimi pe-altarul cel sfânt
Când de strajă stau veghind la Cuvânt.

Sus pe ziduri sună, ca cetatea-ntreagă
Al trambiţei sunet, clar toţi să-nţeleagă;
Viaţa să şi-o scape, alergând prin fugă
Găsind adăpostul, doar în simpla rugă.

O! Vino Doamne, cei ce strig-aşteaptă
Să-mplineşti Cuvântul profetic în faptă,
Şi să-nchei lucrarea, în planul mântuirii
Readucând omul iar, în culmea fericirii.

Când viaţa eternă din nou s-o cunoaşte,
Când Edenul scump, îl vor recunoaşte,
Ca patrie-a lor scumpă, pentru veşnicie
Mulţumirea-or exprimao-n plină bucurie.

Prin cântări de laudă, Te vor preamări
Şi-n imnuri preasfinte-n cor vor glăsui,
Despre-a Ta iubire, cum sus, la Calvar,
Te-ai pus Garant viu, pe cruce prin har!

Flavius Laurian Duverna
19 ianuarie 2008