text Poezii crestine

Vine Domnul !

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Halasu Claudiu
De ce nu vrei sa vi, sa te intorci la Domnul
Acum cat e lumina, de ce tot mai amai,
Amai de azi pe maine, nu crezi ca Domnul vine
Se va sfarsi si ziua, noaptea va veni
Cine stie daca maine, va fi inca o zi.

Intuneric mare peste tot va fi, se va sfarsi si harul
Dregeti acum altarul, cat inca mai e timp
Astepti sa vina Domnul, Mesia, Salvatorul, Amin
Si va veni Isus Judecatorul, El este drept in toate
Si in mana tine o carte, carte cu a tale fapte.

A fost un timp, o vreme a cercetarii tale
Dar nu ai luat aminte la a Sa chemare,
A coborat din slava pentru lumea toata
Pentru ca oricine, oricat de pacatos,
Prin jertfa Sa, sa poata sa faca impacare
Cu Dumnezeul Tata.

Il asteptam sa vina, pe al nostru Mire?
Ne pregatim noi oare zilnic de rapire?
Ori stam deoparte, pacatul care ne desparte
Incet, incet ne duce inspre moarte,
Sa ne judecam cat inca se mai poate
Sa nu ajungem si noi la judecata.

Vom sta inaintea Sa, in fata Il vom vedea
Pe al nostru Mantuitor, de care tare ne-a fost dor,
Cel ce-o rabda pan la sfarsit, de Domnul este pretuit
Nu tot asa va fi cu acela, ce-a fost nechibzuit,
Acel ce-a nesocotit, timpul de har dat in dar
Si nu sa pregatit.

Tarziu el sa trezit, cand trambita din urma a glasuit
Vine Domnul, nu, ce o sa ma fac, regretul ma cuprinde
Frica ma incearca, frica ca de moarte, vine Domnul!
Mi- am risipit timpul pe nimic, intrebat am fost adesea
Te-ai pregatit, te-ai pregatit?

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>