text Poezii crestine

Vesteşte-L pe Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
Când tu copil de Dumnezeu
Te-ai dezlegat dar de păcate
Şi-ai renunţat la obiceiul tău
Şi ai lăsat în urma ta trecutul,
Când El ţi le-a iertat pe toate
Din ce făceai nu-ţi veni gândul
Că tu, făcut-ai Legământul
Şi ţi-ai predat şi inima şi gândul?

Când cunoştinţă ai primit
Şi ai văzut că era foarte rău
Căci tu, ai minţit şi ai greşit
L-ai mâniat pe Dumnezeu.
Când sufletul s-a primenit
Şi inima ta, ţi s-a schimbat
În sufletul tău nu ai simţit
Că e mai bine-n omul nou?

În tine nu ai avut dorinţă
Să mergi peste tot în lume!
Să le spui despre credinţă!
Să-L vesteşti pe Dumnezeu!
Să vorbeşti de acel Nume!
Cum, te-a tot ajutat mereu!
Şi-acum, tu ai venit anume!
Să vorbeşti, de Isus Fiul Său?

Şi n-ai văzut că ori de câte ori
Tu, ai tot pierdut şi ai greşit
Şi ai comis păcate şi erori,
Când Îl strigai şi Îl chemai
Spunându-I că te-ai pocăit
Şi nu vrei, să te mai rătăceşti
Acum smerit doreşti să stai
Să-ţi spună-iertat eşti fiule în veci.


Cum ai putea, să fii tu supărat?
Când El, anume pentru tine
Mâna şi-a-ntins şi te-a salvat!
Şi uşa ţi-a deschis, uşa iubirii!
Lumina, ţi-a dat să te lumine!
Pe tine-a pus mantaua izbăvirii!
Ţi-a dat şi multă-nţelepciune
De tot ce-i rău te-a apărat!

Dă slavă Domnului în fiecare zi
Pe Dumnezeu Îl preamăreşte
La umbra aripilor Sale tu să fii
Pentru că El îţi dă mereu
Tot ceea ce îţi trebuieşte.
El este Tatăl şi este Dumnezeu!
Şi pe toţi copiii Săi El îi iubeşte!

Amin






Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>