Vegheati dar, ...

VEGHEATI DAR, ...

De departe, viforul unor gigante frământări,
Împrăştie norii negri în cele patru zări.
Vântul urgiilor și teama unor nopţi tăcute,
Risipesc razele aprinse, din lumină născute.

Se ţese lumina, în inimi fragede şi inimi târzii,
Ici, colo se văd tot mai dese sclipiri străvezii,
Candele aprinse, ce ard în inimi de fecioare,
Trezesc suflete aprinse-n lumina din Soare.

În Universul iubirii, tot mai plin de cântare,
La răsăritul Luceafărului, veşnicului Soare,
Răsare nădejdea dulce a unui amurg senin,
Curăţit în lumina, ce-a risipit al nopţii venin.

Vegherea oboseşte, aproape-i să se stingă,
Al trâmbiţei răsunet dă avânturi să-nvingă
Miile de duhuri rele, ce-aduc cu ele dureri.
Se aprinde vegherea cu noi şi noi puteri,

Luceafărul din amurgul acestor zori, răsare,
Scoală din somnul de moarte pământ şi mare.
Isus ne cheamă-n zbor spre senina dimineaţă,
În strălucirea unor frumuseţi cu eternă viaţă.

Cum ridică mâinile copiii spre mama lor,
Când mama s-apleacă, să-şi ridice al ei odor.
Aşa ridicaţi mâinile spre eternul Mântuitor,
Când El se apleacă, să-Şi ridice al Său popor.

Nu vă depărtaţi de fraţi, surori, de adunare,
Să fiţi prezenţi cu toţii la cea dintâi strigare.
Va fi strigarea cea din urmă, spre-nălţare,
Vegheaţi dar, că noru-n zare curând răsare.

Luptaţi în ceasul de ispită cu trăire-n pocăinţă,
Daţi preţ trăirii voastre cu putere în credinţă.
Păstraţi pe-a vieţii cale comuniunea-n unire,
Înflăcăraţi în părtăşie cu pace în înfrăţire.
Amin!