Vechiul virus...

Vechiul virus...

Vechiul virus - „nepăsare”
Nimeni nu spune că-l are
Însă face mari ravagii
Umplând multora desagii.

Ai spune că nu se moare
Nicidecum de nepăsare,
Dar tu însuți ai să mori
Dacă-s toți nepăsători!

O, durerea mea e mare
Când văd cu ce îngâmfare
Spun cu toții așijderea;
„N-am nimic cu nimenea!”

Și mi-e sufletu întristat
Fiindcă-i foarte-adevărat;
Nu mai au unul cu altul
În comun, decât păcatul

Ce-i învăluie într-o stare
Groaznică de nepăsare
Și sunt greu de înduplecat
Că nepăsarea e păcat.

„N-am cu nimenea nimic!”
(Căci de toți mă cam dezic...)
Și ce greu e de îndurat
Când e-așa cu adevărat!

Spui că sora-i cam „tăcută”,
Nu întrebi cu ce se confruntă,
Iar când un frate-i la necaz
Tu, n-ai lacrimi pe obraz....

N-ai nimic cu cel ce plânge
Când durerea îl răsfrânge
Iar când altu-i bucuros
Tu ești trist și mânios...

Dacă ție îți merge bine,
Uiți de cel de lângă tine
Și nimic nu te mai doare
De sărmanul care moare...

Dar nepăsarea ta de azi
Mâine-i groapa-n care cazi
Căci cel cuprins de nepăsare
Este primul care moare...

O întrebare ași vrea să pun:
Cei ce n-au pacea-n comun,
Cum se vor bucura oare
„De-o Mântuire-așa de mare”

Care în dar la toți s-a dat...
Cum?! Când ei n-au îmbrăcat
Încă haina mântuirii,
Trăiesc tot în voia firii?!

Numai dragostea te leagă
Cu inima ta întreagă
De aceia ce-n jurul tău
Suferă s-au trăiesc rău...

Unde nu-i dragoste, frate
Îi nepăsare, adică moarte
Căci ceia ce te înconjoară
De nu-i dragoste, te-omoară!

Ori iubești și ești lumină,
Ori inima-ți este plină
De întunericul cel mare
Și de-a morții nepăsare!

Ori ai dragoste frățească,
Ori răceală diavolească
Da împreună niciodată
Nu stă una cu cealaltă!

Când vorbim de nepăsare
Nu-i destul că știm de stare,
Nici măcar c-o condamnăm
Ci trebuie să ne răsculăm

Împotriva ei cu toții!
Să nu stăm așa ca morții
Adânciți în nepăsare
Spre veșnica condamnare!

Împotriva nepăsării
Azi, în ziua cercetării,
Să ne ridicăm la luptă
Și Domnul Însuși ne ajută!

14/04/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)