Vas de cinste

Pășesc pe cioburi sparte
Și gânduri vin rând pe rând
Mă prăbușesc deodată pe cărare
Și mă apucă un plâns crunt

Și strig cât mă ține glasul
“Unde mi e dreptatea?”
Că răul mi-a ‘ncolțit grumazul
Și pier și n-am să văd eternitatea

Oo blesteme! Că viața asta-i cruntă
Frământări și temeri mult mă copleșesc,
Picioarele nu-mi sunt pe stâncă
Și simt cum mă prăbușesc

Nu e nimeni pe pământ să-mi întindă o mână,
În stânga și în dreapta, oameni haini vuiesc
Și speranța sufletului meu se făcu ruină
Căci ori cât aș vrea, pace aici nu găsesc

Revărs frustrarea din ‘năuntrul meu
“Nu e nimeni sa ma asculte? !
Mișun sigura, pe pământul asta greu
Și port numai poveri, dar cine sa ma ajute”

Liniștea ce mă înconjura, a cutreierat adâncul
Și un nor mare a acoperit întreg pământul;
Ca un fior de o dată, mă simt mică,
Un vuiet trece la urechea mea și paru’mi se ridică

O rază de lumină se prelinge peste mine
Și un susur blând mă cuprinde misterios
Inima mi se înmoaie în șuvoaie de suspine
Și mă apucă teama, căci îmi vorbește chiar Hristos

“Cum altfel sa te trec prin cuptor?
Duci durere, dar e stare după voia Mea
Caci pregătesc în tine un suflet roditor
Nu mai cârti și Slava-mi îți voi arăta

Trăiește prin mine și lasă-ți firea ta
Dreptatea-ți va fi scut și pavăză în toate
Astfel, vei găsi pacea și tot ce sufletul îți vrea,
Doar caută-mă pe Mine, și nu a lumii parte

Vas de lut, te vreau un vas de cinste nu unul de ocară
Suferi pentru o vreme, dar te voi face neclintit,
N-o lua ca pe o povară,
Caci pentru tine prețul L-am plătit

Nu privi la oameni, caci ei nu privesc la Mine,
Nu mai striga pe ulițe pustii
Stau in tăcere și aștept să vi copile
La poala hainei Mele unde te voi curății”

Glasul ce-l auzisem a fost o mărturie
Și viața-mi parcă a prins culoare
Toată durerea, să ajung s-o port cu bucurie
Căci acum știu, însuși El ma făcut a cerului moștenitoare