text Poezii crestine

Unui frate de credință

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gigi Stanciu
Când te crezi mai sus de lege
Nu e bine frate drag,
Că atunci tu faci pe față
Ceva rău, meschin și grav.

Chiar și-atunci când o respecți
Dar o faci doar că ești pus,
Să nu crezi că nu se vede,
Căci te vede ,,Cel de sus”.

Dacă-ți faci tu singur legea,
Asta da! Cine-i ca tine?
Să ai grijă frate drag
Că legea nu-ți aparține.

Când legea tu o respecți
Și trăiești în cumpătare
N-ai nevoie ca să furi
Sau să stai în desfrânare.

Când pe Dumnezeu respecți
Și te rogi și crezi în El,
Asta-i legea omenirii
Ce te face om model.

Tu vei fi un bun exemplu
Pentru cei ce te cunosc
Și vor spune toți șoptind:
E copilul lui Hristos!

Iar când legea n-o respecți
Vei ajunge de ocară,
Niciodată n-o să poți
Să fii demn de luat în seamă.

Dar, vei spune că e greu,
Așa-i legea firii noastre,
Eu îți spun să fii atent
Căci răul atunci te paște.

Dacă-ți este însă frică
Că te-aude ,,Cel de sus”,
Ai grijă măi frate drag
Un cuvânt, când ai de spus.

O jignire-ți face rău
Atunci când tu o aduci,
Mai bine să-ți ceri iertare
Acuma, cât mai apuci.

Nici o lege care-i sfântă
Nu te iartă, frate drag,
Când nu ți-ai cerut iertare
Îți alegi drumul spre iad.

Însă, dacă-ți ceri iertare
Căindu-te că ai greșit,
Atunci poți să dai dovadă
Că ești demn și pocăit!
05:12:2013
Emanuel Giarmata

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>