Un susur blând

Din nou aud un susur blând chemându-mă la pocăință,
Același glas știut de mult, ce l-am primit plin de căință;
E glasul Marelui Păstor, Cel care a creat Zidirea;
El a murit crucificat, ca să ofere Mântuirea.

O, Blândule Păstor, Isuse, prin Duhul Tău M-ai cercetat,
Și am văzut, Isuse, bine, că sunt țărână cu păcat.
Dar Tu îmi ceri ca Adevărul, să-mi fie mie veșnic țel,
Să îmi dedic acum tot timpul, să lupt cu râvnă pentru El.

Dă-mi harul Tău, fără de care, nici un moment n-aș exista,
Căci numai marea îndurare m-a menținut pe Calea Ta,
Eu știu, Isus, că numai harul ce l-am primit când M-ai iertat,
M-a deșteptat ca pe tâlharul ce s-a căit de-al lui păcat.

Îți mulțumesc din nou, Isuse, pentru îndemnul cel primit
Și-aș vrea, când vii în cercetare, să mă găsești mai pocăit,
Iar când va fi să plec departe, pe malul celuilalt popas,
Isuse drag, o veșnicie să fiu cu Tine, nu un ceas!


Amin.