text Poezii crestine

Un râu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Un râu ești, viață, încotro grăbești oare
Cu taine-ngropate în valuri nebune?
Tu știi că în Cer te așteaptă o mare
Care-n transparență adâncul își spune?

Ridică-ți din prunduri, în ziua senină,
Cu Raza de Soare, tot bobul ascuns,
Strivească-le talpa de sfântă Lumină
Și picuri de Sânge din Jertfa Lui Isus!

Barează torenții, tumulturi străine
Și vezi ce târăști în amonte, când treci,
Traiectoria, zapisul ce rămâne,
Căci cursul tău hotărăște locul de veci.

Ambiții ți-au lăsat maluri zdrențuite,
În ascunzișuri îți colcăi disperarea,
Te biciuie arealul, cu ispite,
Buciumu-nserării sună. Deșteptarea!

Fii râul din care, curgând pe sub Cruce,
Își stâmpără-arșița Mielul Lui Dumnezeu,
El sfințește unda, El în Cer ne duce,
Să Îi fii răcoare în chinul cel mai greu.

Să-ți susure valul în matcă, duios,
Când cerul întreg se oglindește-n tine,
Pe strune de Raze, lăudând pe Cristos,
Să-ți treacă arcușul de unde senine.

Și salcia plângă-ți pe mal, Bucuria,
Cu perle luate din apele tale,
Iar Ținta să-ți fie Cristosul, Mesia,
Să nu-ți schimbe cursul, vreo piatră din vale.

Cât plouă Harul, plinească-te Iubirea
Și să inunzi peste-orizont, departe,
Să curgi cristalină, împlinind menirea,
Debitul să-ți fie Viață fără moarte.

Un râu ești, viață, încotro grăbești oare
Așa tumultoasă, cu valul de spumă?
Ales-ai o țintă, ales-ai o mare
În care să te verși în ceasul din urmă?

Ți-ai croit vadul pe urme lăsate
De talpa Vieții cu semne de cuie?
Se apropie vremea, miezul de noapte,
Se-apropie plata și scăpare nu e.

Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Primele mele 100 de cuvinte din Biblie
Categorie: Recenzii carti crestine Primele mele 100 de cuvinte din Biblie, de Andrew Newton „Primele mele 100 de cuvinte din Biblie” este o carte minunată de introducere în universul spiritu... Citeste mai mult >>
Povestiri biblice inainte de culcare - 36 de povestiri și lecții biblice
Categorie: Recenzii carti crestine Povestiri biblice înainte de culcare – 36 de povestiri și lecții biblice, de Andrew Newton Cartea „Povestiri biblice înainte de culcare” de Andrew Newton e... Citeste mai mult >>
Biblia pentru un an - 365 de povesti si rugaciuni
Categorie: Recenzii carti crestine „Biblia pentru un an – 365 de povești și rugăciuni” de L.M. Alex Descoperă una dintre cele mai complete și accesibile cărți creștine pentru copii, gândită... Citeste mai mult >>
Fă lucruri mari pentru Dumnezeu - set 12 biografii ilustrate pentru copii + CUTIE CADOU
Categorie: Recenzii carti crestine Setul „Fă lucruri mari pentru Dumnezeu” – 12 biografii ilustrate pentru copii Descoperă un set de cărți creștine pentru copii care inspiră, educă și formea... Citeste mai mult >>
Seria DUMNEZEU A FĂCUT - Cărți cartonate interactive cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Seria DUMNEZEU A FĂCUT - „Antrenarea inimilor tinere” – 6 cărți interactive pentru copii Seria „Antrenarea inimilor tinere” oferă părinților și educatorilo... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut sentimentele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut sentimentele - Și pentru ce au fost făcute sentimentele O carte cartonată interactivă cu clapete care îi ajută pe cei mici să-și gestionez... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut piciorușele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut piciorușele- O carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își folosească picioarele într-un mod asemănător lui Hristo... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut urechiușele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut urechiușele - Și pentru ce au fost făcute urechiușele  O carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își fol... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut gurița - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut gurița - Și pentru ce a fost făcută gurița  O carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își folosească gur... Citeste mai mult >>
Dumnezeu a făcut mânuțele - Carte cartonată interactivă cu clapete
Categorie: Recenzii carti crestine Dumnezeu a făcut mânuțele -  Și pentru ce au fost făcute mânuțeleO carte cartonată interactivă cu clapete care îi învață pe cei mici să își folosească mâin... Citeste mai mult >>