text Poezii crestine

Ultimul Ceas

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Olivia Pocol

Se lasă-ntuneric peste continente și inimi,
Credința curată-i giuvaer, mai greu de găsit,
Semnele vremurilor nu-nspăimântă pe nimeni,
Lămpile au para mai slabă, pâlpâind obosit.

Întreaga Creație geme așteptând izbăvire,
Mulți aleși au pierdut untdelemnul din vas,
Stricăciunea, desfrâul par fără stăvilire,
Omenirea-și trăieste al doisprezecelea ceas.

Ne amăgim existența cu circ și cu pâine,
Avizi dupa lumescul avut, pierduți în visări,
De mult n-am mai avut grija zilei de mâine,
Nici rugi nu mai pleacă spre înaltele zări.

Furați de secunda prezentă ce multe promite
Ne-nfășoară minutele, ora târzie în noapte,
Am rătăcit de la Cale, am călcat legăminte
Candelele-s stinse și ne seduc șoapte.

Neputincioși am ajuns, umiliți, dezgoliți
De veșmântul iubirii cu har și... mereu
Ascundem trecutul hidos și murdar, schilodiți
Sub povara blestemului păcatului greu.

Căutăm doctorii, un balsam pentru rană
Dar nu este leac, nu găsim mângâiere.
Lihniți cerșim dulcea, cereasca Ta mană,
Stinși în priviri, goi... și sleiți de putere.

E ceasul trezirii la jertfă, la lucru, la luptă,
Poate-i chiar cel din urmă ceas ce ni-i dat!
Până ieri stejar falnic, azi o trestie frântă …

E ceasul schimbării! Nu-i timp de-amânat!

Dezleagă-ne, Doamne, de lume, de fire,
De lutul nevolnic și dezrobiți, înnoiți
Dorim să-ți auzim pașii, slăvitule Mire!
La-a Nunții strigare, să fim cu Tine uniți!

Olivia Pocol (Bâlc)

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>