Tu nu pieri Lumină

Tu nu pieri Lumină când seara se lasă,
Când pleata de Sânge pe umăr scânteie
Trezeşti văi de plângeri cu lumeni în faşă,
Din iazul de lacrimi înalţi curcubeie.

Nu-i timp de odihnă când noru-Ţi stă-n faţă,
Căci Tu nu-Ţi laşi pleoapa de vise furată,
În taina Iubirii, aceeaşi, măreaţă,
Eşti veşnică, vie, nu pieri niciodată.

Nu te curge clepsidra, în ornic nu baţi,
Eşti Cea Care este, întinsă pe-o Cruce
Lămureşti umblarea în paşi adevăraţi
Şi Raza ta sacră în Cer ne va duce.

Când Tu-mi inunzi ochiul, e un Cer nesfârşit,
Mi-e gura ca mierea rostind numele Tău,
Te laud că-n firida vremii m-ai găsit,
Te slăvesc Lumină, Fiul Lui Dumnezeu!

Începi secerişul în lanuri răscoapte,
Zăcământul ce poartă în piepturi, comori,
Puţin mai e ziuă, puţin va fi noapte,
Trâmbiţa anunţă ai veșniciei zori.

Pleca-vei cu Harul, Lumină măiastră,
Un stor ne va rupe de groaza de-afară,
S-aprindem candele în inima noastră,
Fărâmele frânte din Raza-Ţi de pară.

Amin!