Tu nu-i vei părăsi

Tu nu-i vei părăsi pe frați
rupând a lor unire,
că n-ai să poți să te desparți
de-ntâia ta iubire!

Cum ai putea, când azi tu știi
cuvântul ce te leagă:
așa cum ai primit să ții
viața ta întreagă?

Cum ai putut să uiți acei
ani scumpi de bucurie
alăturea de frații cei
de-aceeași părtășie?

Când împreună fericiți
cu-o dragoste fierbinte
luptați, umblați, răbdați, uniți
de-aceleași legăminte!

Căci te-ai gândi, când ai pleca
la-ntâia ta iubire
la locul câștigat în ea
cu-atâta pătimire.

Și te-ai gândi la anii tăi,
la lacrimile tale,
la lupta ta, la frații cei
rămași pe-această cale.

Și nu-ți vei înjosi așa
frumoasa ta credință
ca să te poți lăsa de ea
cu-atâta ușurință.

Căci nu așa puțin era
frățeasca părtășie
să poți să spui că n-ar putea
cu-ai tăi să te mai ție!

Chiar de-ai fi slab acum când treci
prin ceasul de ispită,
grijește să nu-ți pierzi pe veci
comoara preaiubită!

Alungă amăgirea - stai
găsește-ți iar cărarea
să nu regreți pe veci că ți-ai
nesocotit chemarea.

Tu n-ai să-i poți lăsa pe frați
rupând a lor unire,
de poți, - pe veci tu te desparți
de-ntâia ta iubire! ...