Tu în care te-oglindești ?

Tu în care te-oglindești?
autor: Nichifor Nicu
05/04/2025.

Pe drumuri grele și prin sat
Ne plângem al nostru păcat,
Dar nu vedem că, lângă noi,
Se frânge-un suflet în nevoi.

Privim în jos, spre rana grea,
Și ni se pare viața rea,
Dar n-avem timp să ne oprim
Cu frații noștri să vorbim.

Suntem prea ocupați de noi,
De gânduri, frici și de nevoi,
Să mai simțim că cineva
Strigă spre cer cu inima.

Nu ne oprim din judecat,
Ne place, ne-am acomodat.
Și nu vedem, în goana noastră,
Durerea ce pe altu’-apasă.

Isus ar plânge azi cu greu,
Că ne-am pierdut în „eu” și „eu”,
Când El ne-a spus s-avem iubire,
Fără vreun gând de răsplătire.

„Mai stau puțin, nu e moment,
Sunt prea sărac, prea dependent…”
Așa spun mulți, și, zi de zi,
Se sting chemări, mor oameni vii.

Așteaptă să se-ncheie vântul,
Să nu fie-nghețat pământul,
Să vină vremea „potrivită”,
Ca să înceapă lupta sfântă.

Dar timpul trece, nu se-oprește,
Și Domnul încă ne vorbește.
Din vis în vis, din „mâine”-n „poi”,
Se pierd chemările din noi.

„Nu-i locul bun, nici timpul clar,
Mai am de pus ceva în dar…”
Dar viața nu te-așteaptă mult,
Iar fapta bună nu-i un cult.

Cei ce așteaptă clipa mare
Să vină Domnul, să coboare,
Vor înțelege, dar târziu,
Că vine Cel ce este viu.

Dar sunt și inimi ce nu cer
Să fie soare, și nu ger,
Ci merg în grabă, merg cântând
Spre cel rănit, cu duhul frânt.

Nu caută nici slavă, nici
Odihnă-n corturi aurii.
Ei merg acolo unde-s frici
Și unde plâng ai Lui copii.

Ei sunt lumina ce pătrunde
Prin întuneric și dureri,
Și-n taină, dragostea-i cuprinde
Prin sfinte, calde mângâieri.

Cu mâinile trudite-adună
Ce alții lasă în noroi,
Și-n rugăciune, mână-n mână,
Aduc din nou speranțe noi.

Pe-acești aleși, cu vocea Sa,
Domnul îi cheamă-n bucurie,
Căci ei n-au spus „voi face-așa”,
Ci au iubit… și-au fost solie.