Trenul vieţii

Ne-am urcat în trenul vieţii fiecare într-o gară
Şi-am pornit la drum cu gândul c-o să ne întoarcem iară,
Să vedem locul plecării după ceva timp dar iată,
Anii au trecut dar gara, n-o s-o mai vedem vreodată!

Fermecaţi de peisaje şi de multele tentaţii,
Am parcurs drumul haotic şi-am pătruns în alte spaţii...
Programând călătoria pentr-un timp bine gândit,
Pare-se că-n fiecare, calculul a fost greşit.

Mulţi au coborât în halte, fortuiţi, debusolaţi,
Dac-au vrut să se oprească, sigur n-au fost întrebaţi,
Am văzut dezamăgirea în privirea lor şi-am zis,
Oare cât mai am din drumul ce 'nainte-mi e deschis?

Unii au pierdut biletul şi n-au mai putut urca,
Alţii fără de o ţintă nu au vrut a continua,
Eu, gândind călătoria, spun că n-a fost totul vis,
Dar m-aşteaptă-o gară nouă ce se cheamă paradis.

Ţin biletul strâns în mână, nu Îl las şi nu-L cedez,
Chiar dacă-s forţat, nu-L lepăd, El mi-e Lege şi mi-e crez,
Când ajung la destinaţie vreau liber să pot intra,
În odihna veşniciei cu-al meu Domn, în slava Sa!

Totul vine şi se trece, oameni, timp, lună şi stele,
La fel eu, cu tot bagajul...trupul, gândurile mele,
Apa trece-odat cu valul, însă pietrele rămân,
Eu sunt ancorat pe Stâncă, Isus e al meu Stăpân!

Mă apropii-ncet de ţintă, voi sfârşi călătoria,
Tot ce îmi doresc prieten, e să îţj transmit solia:
Dintre multele vagoane, au rămas aşa puţine,
Nu ai vrea la destinaţie ca să fii şi tu cu mine?

10/01/14, Barcelona