Trăiască România Mare!

Trăiască România Mare!

'Mi-apare-nainte copila zâmbind,
Cu fața ''mânjită de soare'',
Cu părul bălai și surâs îngeresc,
C-ale frescelor cu nume mare.
Mă privește insistent cu ochii-nverziți
De bogăția darului-cer,
Cu-obrajii-nroșiți de atâta dulceață
Dintr-ale bătăturii cu miros de fâneață.. . . face un pas. . . apoi se oprește,
Parc-ar vrea să mă-ntrebe ceva. . .
La părinți nu se gândește. . . Că e stăpână
Pe tot ce-i oferă vișinii, nucii și via.
O văd cercetând cerul când uită să plouă,
Mânuțe-și-mpreună, roșite de nuci,
Murmură vorbe doar de Domnul știute
Și pleacă în rugă dincol' de uluci.
Îi zăresc parcă răspunsu-n privire,
Așteaptă îndată să plouă,
Să vadă apa sărind în buluci,
Fericită în haina cea nouă.. . . mijește în lacrimi bunicul pe scară. . .
Cu viața schimbată și-n astă vară,
C-au venit fetele de la oraș.
Bătătura-i plină din zori până-n seară.
Fetița dispare pe deal, se-atârnă de pruni,
Mănâncă cu poftă chiuind după ulii,
Și-ncepe să cânte despre străbuni. . . Caliacra, Turtucaia,
Așezămintele vechilor români,
Învățate-n pătul la curat de porumb, de la Tataia.
Se-aud glasuri pe vale, vite mugesc,
Copiii zbiară la oare,. . . O bunică. . . ar fi vrut să aibe-n tristeți,
Și fața-n lacrimi se-nmoaie. . .
-Sandă! Lucie! Tania! Mariană! . . Haideți!
E gata mâncarea, veniți frate!
Le-adună bătrânul mijlocind rugi la ospăț.
Grăbite, se-ntrec, se ridică mulțumind, îndestulate.
E seară, a noapte, cucuvelele-și strigă,
Prezența-n negura groasă.
Copilițe cu-obraji luminați de lampa cu sticla slab ștearsă,
Ascultă povești și cântări, la curat de porumb,
Colindând Caliacra, Turtucaia, sub luna ce răsare. . .
Adorm pe sacii de glozii curați că doar sunt ACASĂ!
La bunica dorită atât de mult la: ROMÂNIA MARE!


29 august 2017-Wisconsin