Totul pare…

Totul pare...

Totul pare...și de n-are
Vreo putere ori vreo valoare,
Până-i pus la încercare.
Toate lucrurile bune
Lumii i se par nebune
Și nu le primesc deloc
Până ce nu trec prin foc!
Toți cred orice nebunie
Și află-n ea veselie,
Care-i rostul, cine știe?!
Faci ce inima te îmbie
Căci, doar ai o veșnicie,
Să-ți regreți orice prostie!
Căci ei nu cred c-o să vie
O Judecată și-o mânie...

Parcă-i greu de observat
Cum valoarea s-a schimbat
Și cum lumea pune preț
Doar pe ură și dispreț
Și pe lucruri pieritoare,
De moarte aducătoare.
Totul pare-a fi curat
Simplu și nevinovat
Până te-afunzi în păcat...
Și-apoi, vei fi judecat
După tot ce-ai promovat,
Ai gândit și ai lucrat
Și după cum ai ascultat
De Cuvântul minunat
Care Dumnezeu L-a dat.

Când la a-l lumii țel privești
Pare rău când bine crești,...
Pare bine când te-oprești,...
Când nu ești...Pare că ești...
Ce ești, pare că nu ești...
Pare când păcătuiești...
Pare că-n păcat trăiești...
Parcă-ar fi niște povești
Slovele Dumnezeiești,
Nici nu vrei să le citești!
Cu ,,pare'' te otrăvești,
Cu ,,pare'' te amăgești
Și se ,,pare'' că trăiești...

Dacă na-i să te-adâncești
În Scripturi, să te hrănești,
Nici cum n-ai să reușești
Sufletul să-ți mântuiești
Dintre ,,pare-''le lumești!
Când cedezi după păreri
Viața-ți umpli de dureri,
De necazuri și încercări
Și când cazi în lațul lor
Mori încet, cu cei ce mor...
Când te lași influențat
De părerea celuilalt
Fără să fi cercetat
Ce-i bine și-adevărat,
Viața-i „vai!” neîncetat!

08/02/2012*Ioan Hapca
(Zaragoza)