text Poezii crestine

Tot mai săraci

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Ne fură timpul orice bucurie,
Căci nu gândim spre ce ne îndreptăm,
Ne cere pentru toate o simbrie,
Tot mai săraci spre cer înaintăm.
În alergare ne petrecem viața,
Nu mai privim în jur la cei sărmani,
Pe ochii nostri s-a cam pus albeața,
Ne scuturăm de praf dar și de ani.

Încet, încet se-apropie sfârșitul,
Privim cu nostalgie în trecut,
Dar mai presus de toate-i infinitul
Și tot ce-n viața asta am făcut!
Căci ce a fost se știe! Sunt regrete,
Dorinți ce poate nu s-au împlinit,
Atâtea rame vechi pe un perete,
Ne spun cât este omul de finit.

Și tot ce a rămas din amintire,
Este trăirea celor ce-au plecat,
Clișeu rulând și ură și iubire,
Exemple de respins sau de urmat.
Cei ce-au crezut în Dumnezeu, lăsat-au
Un dram de bucurie pe pământ,
O mângâiere-n duh ce numai Tata,
O poate așeza prin Duhul Sfânt.

Un gust amar dar și o mare milă,
Lasatu-ne-au cei fără de Cristos,
Căci au plecat din lumea lor debilă,
Dar nu în cer ci-n locul cel de jos.
Nu ne deschide cerul, fapta bună,
Ci doar credința în Isus Cristos,
Dar crezul fără fapte e-o minciună,
De nu dai rod, nu ești evlavios!

De-aceea dragul meu, în alergare,
Opreşte-te, inspiră cu putere,
Mai lasă-ți timp și pentru meditare,
Căci anii trec, la fel ca o părere.
Mulți au plecat spre zări necunoscute,
Abia ne amintim de chipul lor,
În tinereți sau ani de senectute,
Ne-om risipi și noi în ultim zbor.

În mângâieri și zâmbet de iubire,
Cu inima vibrând de dor ascet,
Cei ce-au lăsat un strop de fericire,
Trasat-au drum în timpul meu proclet.
Și uite-aşa, azi spun de mântuire,
Nu las secunda gândul să îmi fure,
M-aplec spre cel sărman și-n făptuire,
Balsam pe răni îi torn, spre izbăvire.

Și-i spun c-am fost și eu cândva, departe
De tot ce-nseamnă dragoste și har,
Dar Dumnezeu și Sfânta Trinitate
M-a curățit în sânge, la calvar.
Căci Tatăl într-o zi m-a scos din lume,
El m-a chemat acasă ca pe-un fiu,
Mi-a dat un sens în viață, un nou nume,
Și-a pus un colț de cer în duh pustiu.

Prietene, mult sau puțin mai este,
Unde aduni comori, te-ai întrebat?
Privește cerul, fruntea-ți descrețeşte
Și fă ce Domnul ți-a încredințat!
Încet, încet se-apropie sfârșitul,
Privim cu nostalgie în trecut,
Dar mai presus de toate-i infinitul
Și tot ce-n viața asta am făcut!

17/11/17, Barcelona-Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>