Tiatira - Steaua dimineții

Cel ce pătrunde gândul și privirea,
Cu ochii vii, ca para de văpăi,
Îți știe truda, dragostea, slujirea,
Și pasul tău pe munte și prin văi.

Dar între sfinți s-a strecurat trufia,
Un glas viclean, cu farmec de păcat;
Ea poartă chipul sfânt, dar viclenia
Așază-altarul lumii în palat.

I-am dat răgaz să-și plângă rătăcirea,
Dar n-a lăsat plăcerea de păcat;
De-aceea vin — și focul, încercarea,
Va despărți ce-i sfânt de ce-i pătat.

Vouă, ce n-ați gustat din amăgire,
Vă spun: păstrați comoara ce v-am dat;
Cuvântul Meu e viață și zidire,
Și în răbdare veți fi-ncununați.

Iar cel ce biruie va stăpâni cu Mine
Cu un toiag de fier pe orice neam;
Și va primi în dimineți divine
Luceafăru-n tărâmuri de mărgean.

Dany Căpătan