Tiatira

Iată dar ce zice Fiul Cel cu ochii, ca de foc:
Vă știu faptele, credința, dragostea, toate-s la loc,
Însă ce am împotriva unora din Casa Mea,
Este că tu lași pe Izabela, să preia Biserica!

O femeie nu se cade să vorbească la amvon,
Nici să amăgească 'ntr-una îmbrăcată-n pantalon!
Robii Mei, bărbați cu nume unde stau și lenevesc?
De ce toate-s alandala, de ce stau și trândăvesc?

Să ma ierte azi poporul, că am îndrăznit, măi frați,
Să trag un semnal de alarmă, voi să nu vă supărați!
Ridicați-vă din starea de femei mironosițe,
Și-mbracați-vă cu zale, cu armuri, nu cu cosițe.

Fiți plini de putere sfântă, hai sculați-vă-n picioare,
Nu lăsați pe Izabela să vorbească-n adunare!
Căci e vai de cei ce-s astăzi, ocupați cu ale lor,
Și de Templu se ocupă vocile femeilor!

Luați-vă din nou tăria și curajul din Hristos,
Înzestrați-vă cu arme din Cuvântul prețios,
Și rostiți cu îndrăzneală, demonii să plece-n iad
Căci cu sângele lui Isus, toate zidurile cad!

Sunteți obosiți cu toții, în familii și servicii,
Vă tot plângeți la tot pasul că pământu-i plin de vicii,
Și dați vina pe rutină, pe dureri și pe neveste,
Ca să vă spălați pe mâini, de-ale voastre manifeste.

Sunt femeie și îmi place să preiau a voastre sarcini,
Căci nu-s leneșă, nici oarbă să mă-mpotmolesc în mlaștini,
Însă aici în Adunare, Domnu' nu-mi dă voie mie,
Să vorbesc cu îndrăzneală, ci bărbatule, doar ție!

Hai cutremurați pământul, când veniți de vă rugați,
Slava Domnului coboară, când voi stați îngenunchiați,
Cu voci mari și îndrăzneală, lăudați-L pe Hristos,
Căci așa iubite frate, Biserica crește frumos!