Ți-am scris de pe Pământ bilet

Ți-am scris de pe Pământ bilet


Astăzi, oricine se întreabă, ce caut eu pe-acest Pământ? ,
Uitând că până ieri puterea îi era forța din cuvânt,
Și Ție-Ți cere socoteală, de parcă Tu ești vinovat,
Că el, precum un leu în junglă, răcnea cu sufletul turbat.

Unii simțeau că o să vină și boli și moarte și dureri,
Dar se-ncredeau prea mult în sine, ca-n ale banului puteri.
Acum când a-nceput necazul, mulți se întreabă unde ești,
Dacă exiști mai sus de stele, acolo-n slăvile cerești.

Privește Doamne iar Pământul, cum se rotește liniștit,
Făcut-a pană la o roată și omenirea s-a trezit,
Și ce mirat e orișicare, fie bătrân, fie copil,
Acum nu mai cârtește omul, arzând pe-al timpului fitil.

De teama morții varsă lacrimi, se roagă pân’ la răsărit,
Din lună-și face haină albă la sufletul cel gârbovit,
Se uită-n sus cerând scăpare, sperând s-o aibă în curând,
Voind cu toți, cu mic, cu mare, s-asculte de al Tău Cuvânt.

Tu ești și-ai fost mereu același, nicicând în veci nu Te-ai schimbat,
Dar omul e supus greșelii și-i place-al gustului păcat,
Mai iartă-l Doamne înc-o dată, adu-i aminte de Isus,
Cum trupul și-a jertfit pe cruce, apoi s-a-ntors în ceruri sus.

El, Mielul blând, dus la tăiere, se va întoarce în curând,
Însă de data asta-n slavă, să guverneze-ntreg Pământ,
Lăsa-Ta plata pentru moartea în care azi noi ne scăldăm,
Din ea să scape cel ce-L crede. De moartea-ntâi să ne salvăm.

Adu-ne Doamne iar aminte, sfârșitul ce ni l-ai prezis
Când lui Ioan i-ai dat în Patmos, să scrie ultimul zapis.
Acolo frigurile morții vorbesc de-al templului păcat
Cum e zidit în moartea-a doua din care nimeni nu-i salvat.

Adu-ne iar aminte Doamne că Tu ești bun și că ne ierți,
Chiar dacă ești gelos din fire și uneori ne mai și cerți.
Adună-ne pe toți de-olaltă, acum când omul e tăcut,
Că și-a adus aminte Doamne de cel toate a făcut.

C-am înțeles că fără Tine, noi mergem goi către apus,
Că lumea nu-i decât o gloată, fără de Fiul Tău, Isus,
Că ne iubești, dar noi iubirea, în focul ghenei o zvârleam,
Chiar dacă ne-ai iertat întruna, când numele-Ți preasfânt huleam.

Am înțeles că ne-ntindeam ca pânza neagră peste hău
Și chiar de nu aveam putere, mergeam din rău în tot mai rău,
Pe firul clipelor zidite, ungeam cuvintele cu foc
Lăsând Planeta în derivă, bătându-ne de Tine joc.

Astăzi, oricine se întreabă, ce caută pe-acest Pământ,
Și-a risipit în vânt puterea și forța sa dintru cuvânt,
Și îți aduce mulțumire, știind că Tu l-ai vindecat
Ștergându-i lacrima amară din sufletul îndurerat.

Și eu îți mulțumesc, Părinte, ai milă Doamne de noi toți,
Nu ne lăsa pruncii să piară, ținând Planeta pe trei roți,
Cu inima îndurerată, Ți-am scris de pe Pământ bilet,
Și l-am semnat cu viața noastră ce poartă-al inimii regret.