Tatal meu chemandu-ma

Era o dupa-amiaza cu vânt blând,
Cu pace sufletul mi-era umplut:
Rugandu-ma și multumind, în gând
Eu incercam sa simt, vase spaland,
Prezenta Domnului ca în trecut.

Calugarul Laurence, în mânăstire,
Fie ca statea singur în chilie,
Ori spala vase, în bucătărie,
Sau canta-n cor, la partasie,
Continuu se ruga, cum Pavel scrie.

Si practica prezenta Celui Sfant,
Așa încât, gatind, mereu era
În Duhul, in umblarea-i pe pământ.
Și nici o clipa-n viața nu uita
Ca este-n sacru, unic legământ.

Un vas-spălat de Domnul- ma simțeam,
Și pus ades cu fata-n jos sa stau,
Deși, de puritatea Lui, sclipeam;
Când lacrimile fata îmi brazdau,
Greu pricepeam cum Chipu-I oglindeam.

Prenumele-n urechea mea, mirata,
Atunci mi-am auzit-diminutiv-
Ca m-ar striga din sfera Lui înaltă,
Nu-L bănuiam peTatăl Adoptiv,
Si pe taticu l-am sunat îndată.

I-am povestit c-am auzit o șoaptă
De doua ori, cu numele-mi de-alint,
Parea, pe-aproape glasul sau de tata,
Dar el, atunci, nu ma avea în gând,
După apel, am fost neconsolata.

De Samuel mi-am amintit, deodată!
Și am șoptit, în ruga mea târzie:
„Vorbeste-mi, roaba ta sunt, Tata!”
Dar El nu vrea o fiica în sclavie;
Chemarea Lui s-a stins, neascultata... .