text Poezii crestine

Tânărul creştin

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu
A pornit pe calea vieţii,
Cu paşi largi, cu dor în piept,
Chiar din zorii dimineţii,
Tânărul neînţelept.

Şi crezând că viaţa sfântă
Este simplu de trăit,
Că Isus binecuvântă
Pe-orişicine-n infinit,

N-a crezut în sfânt Cuvântul
Care spune că e greu
Ca să treci peste mormântul
Ce-ţi apare-n drum mereu.

Şi mergând pe calea dreaptă,
Către cerul sfânt păşind,
Se-ntâlneşte deodată
Cu un sol de jos venind,

De pe line căi de-alături
Paralele cu-acest drum,
Dar apoi, ce duc în lături,
Unde totu-i praf şi scrum.

Şi atras de dulcea plasă
Ce-l ademeneşte greu,
Tânărul, de drum se lasă
Uitându-L pe Dumnezeu.

Astfel porneşte el timid,
Iar apoi cu mare dor,
Pe pământul cel livid,
Unde mulţi din tineri mor.

Se-ndepartă de cărarea
Care duce-n cerul sfânt,
Şi aleargă spre-adunarea
Ce îl cheamă surâzând,

Fericit, priveşte-n faţă
La neantul de lumini,
Şi îi pare că în viaţă
Niciodată n-or fi spini.

Dar mergând, mergând cu grabă,
Noaptea-n jur se lasă greu,
Paradisul se destramă,
Se miceşte tot mereu...

Până când, intrând în codru,
Tânărul creştin privi,
Şi-l cuprinse-un nour negru
’N loc de-acele lumini vii.

Ah! Dar unde-i fericirea?
Unde-i ceea ce-a văzut?
Îşi roteşte-n jur privirea...
Tot ce vede, e doar lut.

Nu-i niciunde veselie,
Nici o umbră de plăceri,
Tânărul, în agonie
E cuprins de mari dureri...

I se pare că se-nvârte
Tot pământu-n jurul său,
Slăbiciunea îl cuprinde
Când priveşte negrul hău...

Cade-n recile tufişuri,
Simte pieptul sfâşiat,
Iar prin jur, în luminişuri,
Se aude ne-ncetat,

Un ecou de glasuri multe,
Şi de răcnet ca de leu,
Ce coboară de pe munte
Alergând cu pasul greu...

Vântul geme trist prin ramuri
Clătinând copacii tari,
Şi-aducând pe-a sale valuri,
Vuiete mai mari, mai mari...

Împrejur se-arată umbre...
Negre umbre-ncet plutind,
Şi cu-a lor mantale sumbre
Se apropie trist foşnind...

Tânărul creştin, cu spaimă,
Le priveşte suspinând...
Este-ncremenit de teamă,
Să vorbească neputând...

Nu mai are nici speranţa
De-a rămâne viu acum...
Remuşcarea-i arde faţa,
C-a ieşit din dreptul drum...

Ce ferice-ar fi acuma
De stătea cu Dumnezeu,
Alergând cu dor întruna
Fiind sfânt în trai mereu...

Însă-acum, sfârşitul tragic,
E la uşă, e aici...
Îl aşteaptă chinul veşnic
Fiind lipsit de rai, pe veci...

Deodată se aude,
Lung, un tropot ca de cal,
Ce se-apropie, pătrunde,
În pădure ca un val...

Iată-acum, doi ochi de gheaţă,
Două suliţi reci de foc,
Se apropie în faţă
Iar apoi se-opresc pe loc,

Şi rămân ţintiţi asupra
Bietului creştin căzut.
„Eşti al meu!” rânji deasupra
Monstrul negru, Belzebut.

„Nu mai ai nici o scăpare!”
Răcni glasul cel fioros...
„Nici o şansă de-apărare!”
Repetă cu răcnet gros...

Tânărul lipsit de vlagă
Simte-o ghiară rece, grea,
Şi nu poate să aleagă,
Ca să fugă sau să stea.

Negre umbre-l înconjoară,
Îl privesc rânjind fioros,
Cu privirea îl măsoară,
Şi-l azvârle nemilos...

Iar apoi se-aude-un muget
Şi-o scrâşnire de cuţit,
După care-ncet, un vuiet,
În prăpastie e sfarşit.

Şi astfel fiind nestatornic,
Pe calea lui Dumnezeu,
A sfârşit în chinul groaznic,
Şi-a rămas în chin mereu,

Bietul tânăr ce crezuse
Că-i uşor să intri-n rai,
Şi de şoapte ascultase
Netrăind în sfântul trai.

Iar acum, iubit creştine,
Tânăr sau bătrân de eşti,
Vreau un gând a-ţi spune-n fine
Dacă viaţa o doreşti

Să trăieşti cum se cuvine,
Să nu stai la sfatul rău,
Să n-asculţi şoapte străine,
C-ai s-ajungi şi tu în hău.

Să alergi mereu pe calea
Care duce-n Paradis.
Să respingi mereu chemarea
Ce-ţi oferă-un trai de vis!

Să respingi orice chemare,
Ce te-ndeamnă la păcat.
Orice-ndemn de rea purtare,
Să-l alungi neîncetat!

Nu uita nicicând Cuvântul
Care spune-atât de clar:
„Păcătosul va fi-n vântul,
Şi în plânsul de afar’!”

Tu decizi cum să trăieşti,
Şi cui vrei să te închini:
Dacă rău înfăptuieşti
Vei ajunge între spini!

Dar pe Domnul de-L slujeşti,
Şi Îi eşti supus mereu,
În palatele cereşti,
Vei sta-n veci, cu Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>