text Poezii crestine

Taina biserici din urmă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sav Simona
Stătea Ioan în Patmos,
În insulă, departe,
Când coborî Hristos,
Taine să îi arate.

S-a coborît cu sfat
Să dea invățătură
Ca-n vremea de pe urmă
Cînd Domnul o să vină

Ferice-a fi de tine,
Popor de pe pământ,
De vei păzi credinţa,
Dată de Cel Prea Sfânt.

Deodată, ca prin Duhul
Se dă sfânta solie,
Bisericii din Efes,
Ioane, scoală, scrie.

Iţi ştiu faptele tale,
Şi osteneala ta,
Te ştiu că ai răbdare,
În lupta ta cea grea.

Şi pus-ai la-ncercare
Pe mulţi amăgitori,
Ce zic că sunt cu Mine,
Dar sunt înşelători!

Dar ce am împotrivă,
E dragostea dintâi,
Că ai lăsat-o-n urmă,
Şi tot mereu amâi.

0, vin cu pocăinţă,
Întoarce-te la Mine,
Nu mai sta la-ndoială!
De ce amâi, creştine?

La Smirna, Domnul i-a vorbit,
Că-i ştie suferinţa,
Şi-ocările acelor care,
Nu şi-au păzit credinţa.

Diavolul cu luptă mare,
Va căuta să vă omoare,
Nu te teme nicidecum,
Sunt cu voi pe-al vieţii drum.

Dar fii credincios în toate,
Rabdă chiar până la moarte,
Şi vei primi cununa vieţii,
Sus la Porţile Cetăţii!

Către Pergam atunci s-a scris,
O, îți știu faptele tale,
Și că lupta-ți este mare,
Ține sus credința tare.

Și acei care mai țin,
A lui Balaam menire,
Nu le da răgaz și sfat,
Că-n biserici au intrat!

Ei stau ca o poticnire,
În a Domnului zidire,
Poporul să amăgească,
Idolii să-i prețuiască!

Dar, luaţi astăzi aminte,
Şi-nălţaţi o rugăciune,
Să-nţelegeţi ce e bine,
Şi să faceţi fapte sfinte.

Depărtaţi-vă de rele,
Pocăiţi-vă căci vin,
Sabia mâniei Mele
Va alege-ntre creştini.

CătreTiatira zice:
”Ştiu că poţi să fii ferice,
Ştiu răbdarea, ştiu lucrarea,
Ştiu că vrei să ții cărarea.

Dar de ce laşi să trăiască,
Izabela cea firească?
Să-mi înşele solii Mei,
Ca să greşească şi ei.”

Îmi voi apăra lucrarea,
Pe cei ce o urmăresc,
Cu puterea Slavei Mele,
Pe toţi o să-i nimicesc.

Dar voi ca aleși prin har,
Staţi smeriţi în rugăciune,
Cu tot ce aţi primit în dar,
Vă va duce-n veşnicie!

Pentru Sardes s-aminteşti,
Tu cu cinste să trăieşti,
Căci îţi merge doar un nume,
Şi nu mergi pe-a Mele urme.

Dacă astăzi nu veghezi,
Când vin să te cercetez,
Ca un hoț Eu voi veni,
Când tu nici nu vei gândi?!

Cel care va birui,
Haine albe va primi,
Şi va sta pururi cu Mine,
Unde n-or mai fi suspine!

Filadelfie iubită,
Nu mai suspina,
În curând soseşte clipa,
Când te voi lua.

Eu ți-am dat o izbăvire,
Mulţi pierduţi am ridicat,
Și pentru a Mea răpire,
Multe inimi am salvat.

Vin curând, de-acum păstrează,
Ce-ai primit de la început,
Candela să-ți ardă-ntruna,
Că-ți știu lupta ce-ai avut.

Fii cu inima mai trează,
Zi de zi mai mult veghează,
Căci te-oi duce-n ceruri sus,
Unde va fi-n veci Isus.

Şi mai rabdă, mai lucrează,
Lupta nu ți-a fost în vânt,
Vine Domnul, să fii trează,
Da, El vine în curând.

Laodicie veghează,
Când vrei să te pocăiești?
Eşti tot căldicel, i-a seama,
Răul când vrei să-l oprești?

Tu ai zis că bogăția,
Ți-e de-ajuns cât ai primit,
Și nu vezi că sărăcia,
Peste tot te-a copleşit.

Eşti sărac și orb pe cale,
Nu mai vezi cărarea Mea,
Vin' şi cumpără în grăbă,
Sfântă alifia Mea!

Ca să vezi tu adevărul,
Să nu te mai poticneşti,
În haine albe-mbracă-ţi corpul,
Goliciuneta să-nveleşti.

Cumpără-ţi aur curat,
Cere-i sfintele valori,
Asta-i bogăţia Sfântă
Ce trece de-aceste zări.

Şi primește-a Mea mustrare,
Ce cu dragoste ţi-o fac,
Hai cu râvnă la altare,
Nu mai zăbovi în prag.

Iată stau mereu și bat,
Dacă auzi cumva deschide,
Şi atunci cina mea
O voi împărţi cu tine.

Celui ce va birui,
Va ședea în cer alături
De Isus, Mielul Cel Sfânt,
C-a primit a Sale sfaturi.

Mare-i taina pocăinței
Frate, printre care ești?
Ești cu cei care veghează
Sau mereu te pocăiești?
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>