Suspinul

Suspinul...
Alexandrina Tulics--album Curcubeie

Pe iarba verde-n țintirim,
în zori de zi sau în apus de soare,
Se-aude un suspin prelung
și -atât de-ndurerat
din sufletul unei mioare
ce -și tânguie din suferință la deal de sat,
acelora ce se-odihnesc fără oftat.
Ar vrea din iarbă se se-nfrupte
dar nu ndrăznește să se-atingă
decând a auzit suspinul- spin,
cum îl bocea-n sughiț surata
neâncetând să plângă.
Se-apropie cu fața-n jos,
atentă parcă să-nțeleagă,
suspinul-foc și tânjet - plâns
a ființei dragă.
-Cui îi vorbește, plânge, cui?
Atât ar vrea să știe,
și prinde-un bocet din chin greu
c-atunci când mama i-a fost dusă
la măcelărie. .
-Am fost bogați, stăpâni pe glie,
plângea -n suspine mielușeaua
dar ne-au vândut ai mame fii
ce mânuie ocaua.
Eram în verde plai la dulcea și bogata avuție
dar ne-au îndepărtat de-ai noștri,
cei duși în țara fără dor, la muncă-n pribegie...
Așa plângea-n suspin pe înserat
oița cea-ntristată,
că-n țara -n care s-a născut
acum se simte părăsită și înstrăinată.
Se șterge soarele la ochi de plânsul de mioară,
ar vrea să nu mai plece în apus,
să se întoarcă lângă plânsa din iubita-i țărișoară.

14 mai 2021--delafield