text Poezii crestine

Sunt vremuri tulburi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Cu fiecare zi ce trece,
Noi auzim mulțimi de vești
Și tot mai multă lume spune,
Că sunt lucrări diavolești!
Pentru că noi cunoaștem Slova,
Știm că sunt vremuri tulburi, dar,
Avem credință în Yehova,
În ce-a promis, ce mare har!

Cuvântul Sfânt atenționează,
Pe orice om de pe pământ,
Că veștile de chin și groază,
Se împlinesc, nu-s vorbe-n vânt!
Ferice de acela care
Și-a pus nădejdea în Isus,
Furtuna bată cât de tare,
El e lovit, dar nu-i răpus!

De valuri bat în țărmul care,
Pare o stâncă de granit,
Cristos le pune stăvilare,
Să nu dărâme ce-i clădit!
Da, ce zidit-a Creatorul,
Nu poate fi distrus vreodat',
Căci El ne este ajutorul
Și El ne-a binecuvântat!

Cu fiecare zi ce trece,
Noi ne simțim tot mai sfârșiți,
Chiar dacă trupul se petrece,
În suflet suntem fericiți!
Căci știm că tot ce e țărână,
Rămâne-va aicea jos,
Doar duhul va pleca-n Lumină,
Să se-ntâlnească cu Cristos!

De-aceea azi El îți vorbește,
Cu glasul blând te cheamă iar,
Vino degrab', te pocăiește,
Te-ncrede-n cruce, în calvar!
Căci vremea este pe sfârșite,
Unde-ai să pleci, tu te-ai gândit?
Spre zări albastre, infinite
Sau în abis, nemântuit?

28/11/2020, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>