text Poezii crestine

Sunt mulți preoți care,+

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sabadac Viorel
Sunt mulți preoți care,

Sunt mulți preoți care, peste tot pe unde se poate,
Fac nenumărate slujbe aducătoare de moarte.
Fapt pentru care, enoriașii în mersul lor pe pământ,
Nu sunt lăsați să creadă în al Vieții Cuvânt.

Ei sunt amăgiți prin tot felul de slujbe prin care,
Cred că prin ele, dă Domnul în biserică vindecare.
Însă , zilnic le ies în față cu lucrări de paiață
Și pun în inimile celor încrezători, o falsă speranță.

Ei care încălcă prima, a doua și-a treia poruncă,
Ei care zilnic vina păcatului lor pe alții aruncă,
Iartă păcatele celor greșiți și care nu-s pregătiți,
Și le dă speranță de viață, tuturor celor ce nu-s pocăiți.

Doamne nu lăsa, pe cei ce nu împlinesc voia Ta,
Să-i facă pe oameni sa creadă că îi pot binecuvânta,
Fără ca în a lor viață să aibă pic de credință
Și care prin ceea ce fac, sunt lipsiți de voință.

Tată te rog, dă-le la enoriași înțelepciune,
Să verifice toate cuvintele pe care preotul le spune,
Cu Sfintele Scripturi pe care Tu le-ai lăsat
Și prin care omul ce le citește, e binecuvântat.

Doamne, întinde-Ți mâna peste ei cu îndurare
Și fă-i să asculte din toată inimă, a Ta chemare.
Îndură-Te Doamne de ei, cum Te-ai îndurat și de mine,
Și pune în inimile lor, o dragoste sinceră pentru Tine.

16.08.2016 HUȘI

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Îndreaptă-mă
Îndreaptă-mă, Doamne, când calea se frânge,Când pasul se pierde prin locuri pustii;Când sufletul geme, iar inima plânge,Și noaptea se lasă pe ochii târzii.Când glasuri străine îmi tulbură zarea,Și pac... Citeste mai mult >>
Compromisul ne coboară
Compromisul ne coboarăDe pe treptele de har.Este pentru noi povarăCare sufletul doboarăȘi are un gust amar.Sfinții nu fac compromis.Ei au nobil caracterȘi se țin de ce e scris,De Adevărul neînvinsPent... Citeste mai mult >>
Întreaga lume-i tulburată
Întreaga lume-i tulburatăÎntreaga lume-i tulburată,De lupte înfricoșătoare,Dar prin Hristos e garantată,O viață binecuvântată,Pace și veșnica salvare!Întreaga lume-i înrobită,De interesele meschine,Da... Citeste mai mult >>
Tovărășiile rele strică obiceiurile bune
1 Corinteni 15:33Nu te-ntovărăși pe drumCu cel ce răspândește fum.Nu îi zice bun venitCelui lacom și zgârcit.Nu te uni cu mincinoșii,Nu te bucura cu păcătoșii.Te ferește de cei răiȘi să iubești pe fra... Citeste mai mult >>
Fericirea începe în spirit
Suntem atât de plini de vanitate,Suntem atât de goi de Dumnezeu...Viața-nseamnă doar activitate.Ne suntem singuri sursa de dreptateClădind un turn pentru mărețul “eu”.Ferice de acei ce sărăciaÎn duhul... Citeste mai mult >>
Psalmul 81
Psalmul 81Cântați lui Dumnezeu cu veselie!Tăria noastră El ne e mereuȘi strigăte-nălțați de bucurieCu toți către-a lui Iacov Dumnezeu!Cântați cântarea, toba să răsunePlăcuta harpă, dar și din lăutăLa... Citeste mai mult >>
Scara cerului
Motto: Geneza 28/ 10 - 13a ""Iacov a plecat din Beer - Șebași și-a luat drumul spre Haran. A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințisesoarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o la c... Citeste mai mult >>
Datornic Harului
Nu-ți aminti doar zilele senine, Priveste mâna care ți le-a dat; Căci fiecare răsărit la tine De Domnul vieții este binecuvântat.El ți-a întins pământul sub picioare, Și cerul l-a aprins cu stele vii;... Citeste mai mult >>
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume
Dacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lumeDacă vezi și tu dezastrul care bântuie prin lume,Te invit să asculți Scriptura și să lupți prin rugăciune.Să fii omul credincios, înțelept, cu voie bună... Citeste mai mult >>
Răscumpărați vremea
Efeseni 5:16Răscumpărați vremea,Că zilele-s nespus de rele.Păcatul azi atinge culmeaȘi nu se rușinează lumeaÎn mocirlă să se spele.Vremea trece și se duce.Ce folos din ea rămâne?Cât ai zăbovit la cruc... Citeste mai mult >>