Sunt creştin şi mântuit

Când încercările provoacă
În suflet răni ce fac a plânge,
Când dimineţi de promoroacă,
În duh săgeţi de-amar înfinge,
Chiar de te doare neputinţa,
Prieten drag, puţin mai este,
Căci doar răbdarea şi credinţa,
Te va-nălţa spre zări celeste.

Acolo unde nu-i credinţă,
Viaţa-i o veşnică vâltoare,
Nu este har nici biruinţă,
Ci doar continuă degradare,
Sunt doar acuze, duşmănie,
Invidie pentru ce-i străin,
Nu este gând de veşnicie
Şi timpul este numai chin.

De vrei să faci o faptă bună,
În grabă omu-ţi mulţumeşte,
Dar limba lui e mătrăgună,
Când ai plecat te şi bârfeşte.
"I-ai dat puţin şi ai de unde!"
Iar lăcomia-l ţintuieşte,
În duh atâta rău ascunde,
Că tot ce-i sfânt el pizmuieşte.

Putea-vei da toată averea,
Celui ce n-are-n el iubire,
Căci nu găsi-va mângâierea
Şi nici suprema fericire.
Atâta timp cât pofta strigă
Şi firea e la loc de cinste,
Nici Domnul Slavei nu obligă
Şi nici nu scoate din restrişte.

Căci a creat omul cu minte,
L-a înzestrat cu conştiinţă,
Iubirea Lui de Sfânt Părinte,
A pus în om crez şi stiinţă,
De-aceea nu poţi da acuze,
Că doar satana-i cel cu vină,
Când tu alegi, apoi cauţi scuze
Şi nici că-ţi pasă de Lumină.

Iubirea-n om dacă lipseşte
Şi nu vezi gram de dăruire,
Nici Dumnezeu nu locuieşte
Şi nici dorinţa de sfinţire,
Primează eul, desfătarea
Şi important este prezentul,
Iar când se va închide zarea
Şi se va stinge firmamentul,

Dori-vor mulţi eternitatea,
Alături de Tatăl Preasfânt,
Curând se va deschide Cartea,
Vom fi strigaţi, numiţi pe rând,
Te-ntrebi, de ai tu siguranţa
Că este scris şi al tău nume?
Căieşte-te şi schimbă-ţi viaţa,
Cât mai degrabă ieşi din lume!

Nu pune la-ndoială Cartea
Şi Evanghelia lui Cristos,
Întotdeauna îmi fac partea,
Nu-s doar un om bisericos,
Eu cred în cer şi mântuire,
De-aceea iert pe cel greşit,
Rău de primesc, întorc iubire,
Căci sunt creştin şi mântuit!

08/07/2013, Sînpetru Mare, TM- Lucica Boltasu