Sunați, străjeri!

E-o pace nefirească în cetate,
Duşmanii par a nu fi nicăieri,
Păianjeni stau pe porţi neferecate
Ce scârţâie atunci când vântul bate
Şi de pe ziduri nu se-aud străjeri.

Din înălţimea turnului de pază
Se-aude al columbei uguit;
În liniştea adâncă de amiază
Doar ea şi firele de praf pe-o rază
E tot ce a rămas neadormit.

Mai vulnerabilă ca niciodată,
Expusă la pericol permanent,
Cetatea crede-n pacea nesperată
Care cuprinde astăzi lumea toată,
În libertatea fără precedent.

Dar, vai! - mai camuflat ca-n orice vreme,
Un inamic perfid şi veninos
Vine ca negustor, şi caru-i geme
De dulci poveri, ispite prinse-n gheme
De linguşeli, şi vinde bucuros.

Este întâmpinat cu bucurie
Şi chiar la masă este invitat,
El îşi expune marfa şi îmbie.
Poporul cumpără fără să ştie
Otrava dulce-a negrului păcat.

Nu e scenariu, e realitate
Mai grea ca plumbul marilor poveri.
Treziţi-vă cât gongul încă bate,
Duşmanul a pătruns deja-n cetate,
Sunaţi din trâmbiţă, acum, străjeri!

Voi n-aveţi trâmbiţa pentru serbare,
Nici pentru a cânta cântări de joc;
Sunteţi străjeri, sunaţi mobilizare,
Căci ridicând poporul în picioare
Îl mai puteţi scăpa, încă, de foc.

Stăpânul v-a încredinţat pentru veghere
Cetatea ce-o va cere de la voi
Când altă trâmbiţă, din alte sfere,
Va răsuna, deodată, cu putere
Şi El va lua cetatea înapoi.

Amin
Vulcan, febr. 2007