text Poezii crestine

Strigăt

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Tu, române, vrei de toate,
Vrei averi și vrei palate,
Dar aici le lași pe toate,
În mormânt când ai să pleci,
Ai să pleci, poate, pe veci.
Ai plecat după avere
Căci erai om în putere,
În neagra străinătate
Să te umpli de păcate,
Ai lăsat copii și casă
Ca s-aduci un ban pe masă,
Căci ai vrut să ai putere,
Să ai fală și avere,
Ai uitat de Dumnezeu,
Banul este al tău zeu,
Printre spini și mărăcini
Lupți, că ești printre străini.
Dar, te rog, să te oprești
Doar o clipă, să privești,
E de preț ce ai câștigat
Sau ce Dumnezeu ți-a dat?
E de preț banul murdar
Sau copilul dat în dar?
E de preț mândria lumii
Sau soția și copii?
Cu averi ai bucurie
Sau cu a ta familie?
Te rog, oprește-te o clipă,
Privește și gândește
Azi ești pe lume frate,
Dar viața se sfârșește,
De ai palate în viață
Și ai averi, de toate,
Tot nu le iei cu tine
Te duci cu a tale fapte
Și a ta credință moartă.
Te rog, revino-ți frate
Și vino în a ta țară,
Căci ai copii aici,
Cea mai de preț comoară
Pe care Domnu-așteaptă
În brațe să îi pui,
Să-i crești cu încredințare,
Să-i crești pentru altar,
El ți i-a dat în dar.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Trezire si veghere

Deșertăciuni...
Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Pe-acest pământ îmbătrânit şi rău...Eu cred că Solomon avea dreptate:Deşertăciuni, deşertăciuni sunt toate,Când n-au la temelia lor pe Dumnezeu.Da, toate sunt num... Citeste mai mult >>
Nu lăsa armura sfântă.
Nu lăsa armura sfântăCreștine drag, soră și frateDeschide ochii ca să veziCă lumea este-un câmp de luptăNu ring de dans, ca să danseziNoi am primit din Cartea SfântăArmura coborâtă din EdenNu am primi... Citeste mai mult >>
Calea către Cristos
E un adevăr, un îndemn, o chemare?Să cugete sufletul în fiecare...Trezește-n om după chipul divin făcutParticula de viață venită de Sus!Și pietrele plâng pe drumul bătătorit,Pe unde a trecut Isus bătu... Citeste mai mult >>
Du-te spune, sa se știe!
Du-te spune, să se știe!Du-te spune, să se știeCă Isus va reveni,Iar a Sa ÎmpărățieNoi, cu toți o vom doriSpune adevăru-n toate,Spune numai ce e drept,Fără El nu se mai poateRevenirea Lui, aștept.Poți... Citeste mai mult >>
Doamne, nu mă pedepsi!
Doamne nu-mi fă grea povaraCăci de-ar fi să cad cumvaNimeni nu se va opriMână de-ajutor să-mi deaȘi-atunci am să strig spre Tine,Voi cârti, voi suspinaȘi-am să cad în deznadejeCă mi-ai dat povara grea... Citeste mai mult >>
Mama ta, te sfătuiește!
Mama ta, te sfătuiește!O să-ți pară rău o datăFiule drag și pribeag,Când o să mai bați la poartă,Ca să treci al casei prag.Când pe nimeni nu găseștiCăci măicuța, ți-a plecatRegreți și-o să te jelești,... Citeste mai mult >>
Distopie
Ai întrebări, dar te temi de răspuns,Simți golul care poartă-a Lui conturDar îl respingi deși îl cauți pe-ascuns,Urechea ta nu prinde niciun murmur.Ai pus numele Lui între cuvinteCa pe un semn uitat î... Citeste mai mult >>
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit
Pilda Negustorului Grăbit